home EVENIMENT Ionuţ Negoiţă, sub control judiciar pentru bancrută frauduloasă

Ionuţ Negoiţă, sub control judiciar pentru bancrută frauduloasă

Share

Patronul echipei Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a fost pus sub control judiciar. Procurorii Parchetului Curții de Apel București (PCAB) l-au pus sub acuzare pentru bancrută frauduloasă.

Procurorii PCAB au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și controlul judiciar față de mai mulţi. Ei sunt numiţi în comunicatul de presă N.I., T.S., G.C.V. și D.C.A. Este vorba despre săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, art. 241, alin. 1, lit. a) din Codul penal.

Ionuţ Negoiţă, bancrută frauduloasă prin omitere de active

Primul dintre aceștia este Ionuţ Negoiţă, patronul echipei Dinamo București. În calitate de administrator special al SC Dinamo 1948 SA, la data de 22 octombrie 2014, cu prilejul propunerii planului de reorganizare a societății Dinamo 1948 SA, inculpatul G.C.V. a omis, cu intenție, să includă în plan active în valoare contabilă netă de 16.863.011 lei, fapt care a condus la reducerea frauduloasă a creanțelor bugetare.

Inculpatul a beneficiat de sprijinul altor patru inculpați — N.I., T.S., C.E. și D.C.A. — mai spun procurorii.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

, arată PCAB.

Postari Similare
Patronul clubului Steaua nu se va putea exprima nicicum, indiferent ce minuni și fapte de
~Radu Stefan aproape de Real Madrid~portretul lui Johnny Raducanu facut de Andrei Plesu~legatura dintre penalizarea
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, brandul era o arma crunta. Adevaratul nume al
Dinamo Bucuresti nu facut astazi o minune, ci a castigat pe merit. A fost o
Acestia, cei din imaginile de mai sus, sunt huliganii care se cred suporteri de fotbal.
* Arbitrul-bricheta Deaconu, dupa ce a anulat un penalty contra Stelei si a dat gratuit
https://www.youtube.com/watch?v=pRg9h-XCHKs
Este o stare de tensiune generala - acesta este un fapt cu care sunt de
Meciul Dinamo - Rapid a inceput cu doua echipe foarte scurte, luptand pentru suprematie la
Share