~Acesta este un scenariu extrem, worst case scenario, cum îi spun americanii.~
Occidentul (Uniunea Europeană, Blocul NATO, Washingtonul) ar trebui să folosească acum contra Rusiei o forţă militară decisivă mai mică, pentru a nu fi nevoit să folosească mai târziu o forţă militară decisivă mai mare, opinează, într-un articol publicat de Deutsche Welle, Henry R. Nau, profesor la Elliott School of International Affairs de la Universitatea „George Washington”, fost consilier al lui Ronald Reagan la Casa Albă.
Analistul crede că Rusia a folosit deja în Ucraina puţină forţă pentru a obţine ce şi-a dorit (Crimeea), iar Occidentul nu a reacţionat pentru a contrabalansa.
Aşa că Rusia (adică Putin), văzând că merge figura şi are în faţă un adversar (adversar, nu partener, Kremlinul pune problema acum făţiş în termeni de confruntare) ezitant, care se tot gândeşte ce să facă şi apelează la soluţii diplomatice (acordul de la Geneva se dovedeşte deja un eşec, nimeni nu-l mai respectă), încearcă să repete figura: să folosească din nou încă puţină forţă, ca să mai rupă încă o halcă din Ucraina. Şi încă una. Puţin câte puţin. Cât i se permite.
Dacă e să dăm crezare acestui profesor american, avertismentul dat de Moscova, că va repeta în Ucraina ce a făcut în Georgia, ar fi un test de reacţie. Dacă Occidentul ezită încă odată, pe actualele ciocniri din Estul Ucrainei, şi cere respectarea Acordului de la Geneva, zbaf! – Putin va mai face un pas, prin ocuparea estului Ucrainei, legitimându-se prin faptul că trebuie să-i apere pe etnici ruşi separatişti. Probabil că primul cotropit ar fi Oblastul Donetsk.
Şi aşa mai departe. Pe ezitările Occidentului, care va căuta în continuare soluţii diplomatice şi va încerca să negocieze cu nebunul (care se visează urmaşul Ţarului Petru cel Mare), Ucraina va fi condamnată, iar Rusia se va afla, exact aşa cum a prefigurat Traian Băsescu, la gurile Dunării.
Sau dincolo de acestea. Încă o dată, rugăm cititorul să citească ce am scris aici: la cotul Dunării de la Galaţi – Brăila e moale ariciul, acolo-şi bagă gheara vulpea, după ce îl rostogoleşte până-l aruncă-n lacul Brateş.
Între Reni şi Giurgiuleşti sunt doar câţiva kilometri. Între Giurgiuleşti şi Galaţi alţi câţiva. Între Galaţi şi Bucureşti, capitala României, stat NATO, e şes lin şi o distanţă foarte mică, pe care ruşii o pot acoperi în doar câteva ore.
La fel stau lucrurile şi cu Estonia, cel mai estic stat baltic: râul Narva desparte Estonia de Raionul Moskovski din Rusia, aşa cum râul Prut desparte judeţul Galaţi, România, de extremitatea sudică a R. Moldova şi de istoricul Raion Bălţi, azi în Ucraina. Sunt câţiva kilometri. Peste râul Narva se trece lejer, este E20, pod, ajungi taman la Talin. Pe malul râului, la intrarea în Estonia, e oraşul de graniţă Narva, ciucure de etnici ruşi. Adio, pică frunza.
Revenind la cele scrise de Henry R. Nau: dacă Occidentul alege acum folosirea unei mici forţe militare, pentru a reacţiona la intenţiile agresive ale Rusiei lui Putin (ceea ce se va solda probabil cu puţine victime), păstrând simultan deschisă calea de negociere diplomatico – economico – culturală, va evita mai târziu să fie nevoit să folosească o mare forţă militară, pentru a reacţiona, atunci când se va fi dezmeticit (ceea ce probabil se va solda cu multe victime).
Totul este ca Occidentul (UE, Blocul NATO, SUA) să iasă din visare acum şi să înţeleagă că drumul pe care se află în prezent e probabil unul perdant, că nu aşa negociezi cu trembeleuticul Vladimir Vladimirovici, care încearcă, pas cu pas, să reconstituie întâi Uniunea Sovietică, apoi Imperiul Ţarist, apoi cine-mai-ştie-ce i se permite din ce-i trece prin cap.