Au gasit-o acum doua sute de ani, pe o insula greceasca. Acum sta, neputincioasa si fara brate, pe un soclu la Luvru. Starea statuii Afroditei din Melos, mandra zeita a dragostei, frumusetii si placerii, e parca starea Greciei de acum. Aflata in pragul unui colaps financiar, tara si-a pierdut bratele. E la cheremul bancilor straine si a investitorilor de tot felul, care isi cer banii inapoi, stand la panda pentru prada. Europa intinde o noua mana de ajutor, caci prabusirea Greciei ar avea urmari fatale pentru banci si moneda Euro. Iar grecii saraciti si revoltati s-au mutat pe strazi.
La 329 de miliarde de euro se ridica datoria de stat a Greciei, la sfarsitul
anului 2010. Produsul sau intern brut fiind de 230 de miliarde de euro/an, inseamna ca datoria atinge aproape un PIB si jumatate.
Numai plata dobanzilor pe credite bancare se ridica la 14,2% din totalul bugetului de stat. O parte din obligatiunile de stat grecesti se odihnesc in iatacul BEC, care le garanteaza fata de creditorii flamanzi.
Pastrand proportiile, problema statului grec e aproape la fel de simpla ca aceea a unui om inglodat in datorii la banci si la camatari. Toti ii bat la usa si incep sa se uite ce sa-i mai ia de prin casa.
Ar mai fi cate ceva de luat, adica de privatizat, in Grecia: porturi, cai ferate, loterii si intreprinderi de stat. Mai sunt si cateva insule. Daca Austria scoate doi munti la licitatie pe 200.000 de euro, de ce nu si-ar vinde si Grecia insulele, se intreaba lumea?
Grevistii de pe strazile Atenei au insa alt punct de vedere. S-au saturat sa-i dirijeze tot felul de banci, institutii financiare si europene. Pe un steag mare, al unui demonstrant atenian, stelutele europene incercuiesc o zvastica.
Grecii de rand s-au saturat de masuri de austeritate, de inflatie, de preturi tot mai mari la combustibili, de concedieri si somaj. Revolta e in primul rand impotriva guvernului, a parlamentarilor corupti si ineficienti. Dar nu numai.
Nici bogatasii greci n-au gasit de cuviinta sa „tina cu tara“, in momentele ei de restriste… tot pe HotNews
