home CORUPTIE, POLITICA Fenomenul “Armaghedon”. Mitul universal. Realitatea românească

Fenomenul “Armaghedon”. Mitul universal. Realitatea românească

Share

Cum se petrec lucrurile de multe ori, trecând de la universal la românescul dâmboviţean, realitatea “armaghedoanei” româneşti duce în derizoriu mitica luptă dintre bine şi rău, reducându-se la reglări de conturi între cercuri de opoziţie şi grupări apropiate puterii.

E o diferenţă de la cer la pământ între această semnificaţie degradată şi sensul biblic originar al numelui, ce se scrie de fapt Armageddon (în transliteraţie cu caractere europene), ori Megiddo.

Până şi din acest punct de vedere, al scrierii corecte, avem o problemă. Primele rapoarte erau scrise de către autorii lor “Armagedon”, dar au fost pronuntate “armaghedon”.

La fiecare nou episod, presa a folosit în scris ambele variante, în funcţie de opţiunea editorului. Noi vom vorbi despre “Armaghedon”.

Mitul biblic

În Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul din Noul Testament, Armageddon sau Har-Mageddon este locul unde se va da bătălia finală dintre regii pământului, instigaţi de Satan şi Dumnezeul creştin, lupta finală dintre bine şi rău. Semnificaţiile simbolice, mitice şi literare sunt covârşitoare.

În istorie, trei bătălii au avut loc la Megiddo

Megiddo este un deal din nordul Israelului, pe care se află localitatea antică Megiddo, azi sit arheologic. Megiddo a avut, se apreciază, între anii 7000 – 500 î.e.n., o poziţie strategică, la capătul unei trecători de sub creasta Muntelui Carmel, de pe care se putea supraveghea cu uşurinţă, de la sud, Valea Jezreel, din nordul Israelului.

În lumea antică, Megiddo avea o semnificaţie comercială aparte, pentru că mărginea partea vestică a drumului antic comercial Via Maris, ce lega Egiptul de Mesopotamia. Muntele vecin localităţii, numit tot Megiddo (în ebraică, Har-megiddo), a dat numele Armaghedonului din Biblie.

Şi azi, localitatea Megiddo este tot un nod comercial important, situat între Câmpia Galileii şi zona nordică, mai înaltă, a Israelului, în care se află oraşul Nazareth.

La Megiddo au avut loc trei mari bătălii din istorie: sec. al XV-lea î.e.n. – Faraonul Thutmoses al III-lea a înfrânt coaliţia canaanită, condusă de regele Kadeshului; anul 609 î.e.n. – forţele militare ale Regatului Vechiului Egipt au învins armata Regatului lui Iuda; 1918 – forţele imperiale britanice, conduse de generalul Edmund Allenby, au înfrânt armata Imperiului Otoman, ocupând Palestina.

Semnificaţia românească

Iniţial, “Armagedonul” sau “Armaghedonul” a fost un document, de obicei nesemnat, trimis presei în format electronic, structurat sub forma unui studiu sau raport mai bine sau mai puţin bine scris şi documentat. Acest tip de document a avut, de la bun început, cel puţin două metehne:

lipsa trimiterilor la alte lucrări care să formeze o bibliografie sau a unor documente ataşate (în format electronic) la raportul propriu-zis, care să acopere afirmaţiile făcute în cursul textului şi care să joace rolul anexelor cu documente dintr-un studiu tipărit;

lipsa semnăturii autorului (sau autorilor), ori, atunci când aceasta a existat, îndoielile privind valabilitatea numelui (sau numelor) celor ce semnează. În unele cazuri, au apărut rapoarte de acest tip, asumate, sub diferite motivaţii, de nişte nume din mass-media (ca Mircea Toma sau Petre Mihai Băcanu).

Rapoartele de tip “Armaghedon” se pot preta la amestecarea realităţii cu ficţiunea, a adevărului cu minciuna, conform intereselor particulare ale autorilor, care nu se semnează, deci se pot simţi astfel exoneraţi de răspunderea privind afirmaţiile grave pe care le fac.

Nici o legătură, credem noi, cu mitica luptă dintre bine şi rău.

Penultimul dintre scandalurile de tip “armaghedon politic” este cel privind conţinutul penal al stenogramelor din şedinţele de conducere ale PSD, a căror valabilitate nu este, în acest moment, confirmată “la punct şi virgulă”.

Prima consecinţă a apariţiei acestor materiale a fost folosirea lor ca instrument de dispută şi atac politic. Armaghedonul privind persoana liderului PSD Adrian Năstase, de exemplu, a dus chiar la apariţia ulterioară a unei formaţiuni politice, Acţiunea Populară.

Aceasta după ce patronul firmei de unde a fost trimis documentul către presă, Ovidiu Iane, a devenit un fel de disident politic, iar mintea care a coordonat operaţiunea, fostul şef de cabinet al ex-preşedintelui Emil Constantinescu, Mugur Ciuvică, un fel de voce moralizatoare a Cetăţii.

Primele “armaghedoane”, lansate la începutul anului 2002, aparţin unor cercuri de opoziţie, ulterior cunoscute sau rămase până azi un mister, de la caz la caz. Aceste prime “rapoarte” criticau Puterea.

După un principiu bine-cunoscut din fizică, al acţiunii ce provoacă o reacţiune, valabil şi în entropia sistemelor sociale (“deci voi ne «armaghedonizaţi» pe noi? Las’ că vă răspundem şi noi cu aceeaşi monedă!”), au început să apară alte (contra)“armaghedoane”, ce demascau presupusele abuzuri şi corupţia unor reprezentanţi sau grupuri de interese din Opoziţie.

Al treilea stadiu al Fenomenului “Armaghedon” a fost folosirea acestui gen de documente în lupta politică interpartide sau chiar din interiorul aceluiaşi partid, la nivel local. Un exemplu tipic ar fi Armaghedonul Rudeanu, din interiorul PSD Hunedoara, în campania electorală din primăvara anului trecut.

Al patrulea şi ultimul stadiu atins de fenomenul anonimei cu pretenţie de dezvăluire senzaţională neverificată jurnalistic, uneori structurată ca raport antisistem, e stadiul în care s-a ajuns azi.

La nivel local, presa publică, parţial de obicei, un număr impresionant de astfel de anonime, în care diferite grupuri sau indivizi îşi demască adversarii, arătându-le în public partea mai puţin luminoasă.

Culmea penibilităţii a fost atinsă la Cluj, când a apărut un “armaghedon” care-l contesta pe pictorul Teodor Botiş, profesor universitar, cu 20 de expoziţii internaţionale începând din anul 1968, elev al maestrului Corneliu Baba.

Cel mai grav este că Fenomenul “Armaghedon” se substituie, de fapt, anchetei jurnalistice sau o direcţionează pe căi nedeontologice. De la apariţia acestui fenomen, presa de investigaţie a primit spaţii tipografice mai reduse, iar jurnaliştii de investigaţie au fost forţaţi de realitatea uneori ficţională impusă de “armaghedoane” să folosească aceste lucrări pe post de sursă de referinţă documentară.

Armaghedonul şi deontologia profesională

Fenomenul “Armaghedon”, declanşat la începutul anului 2002, a şifonat serios atât credibilitatea mass-media româneşti şi a unora dintre instituţiile statului, atrase în jocul pervers presupus de acesta, precum şi imaginea şi credibilitatea celor direct vizaţi de atacurile cărora le-au căzut victime.

Iniţiatorii acestui fenomen se regăsesc printre strategii luptelor de culise de pe scena politică autohtonă cărora, ulterior, li s-au alăturat indivizi frustraţi din diverse domenii publice sau private, reprezentanţii unor grupuri de interese din afaceri sau media, precum şi persoane care au înţeles să protesteze astfel împotriva unor abuzuri pe care le-au monitorizat sau la care au fost supuse.

Texte acuzatoare, dar anonime, găzduite iniţial pe site-uri de internet cu răspundere limitată, “armaghedoanele”  au fost scoase în piaţa publică prin intermediul mass-media, directorii de ziare încălcând uneori astfel, în funcţie de interese, regulile elementare ale deontologiei profesionale şi participând conştient la manipularea opiniei publice.

Regula care a funcţionat, în cazul publicării textelor de tip “Armaghedon”, este, conform unei declaraţii cu privire la “stenogramele PSD”,  făcută în timpul ultimei campanii electorale de către Cristian Tudor Popescu, pe atunci preşedintele Clubului Român de Presă şi redactor-şef la “Adevărul”, următoarea: “întâi dăm şi după aia verificăm”.

Profesional, nu există justificare pentru a publica o anonimă ce conţine atacuri la adresa unei persoane sau instituţii, fără a verifica toate afirmaţiile incluse în acea anonimă. Una dintre regulile fundamentale ale deontologiei profesionale din mass-media este tocmai aceasta: verificarea oricărei informaţii, înainte ca ea să devină publică.

Ideal ar fi ca orice informaţie să poată fi verificată din cel puţin trei surse independente, dar, de regulă, în presa românească, sunt foarte mulţi jurnalişti care se rezumă doar la o sursă.

Există însă şi cazuri deloc rare, în care sunt publicate informaţii neverificate fie în mod deliberat, atunci când se urmăreşte manipularea opiniei publice, fie din cauza imposibilităţii de a obţine în timp util o confirmare, sau o infirmare a informaţiei de interes public.

Publicarea aşa-ziselor rapoarte Armaghedon a avut şi are aşadar rolul de manipulare a opiniei publice în sensul dorit de autori.

~va urma~

Citeşte şi
Pe fondul creat de scandalul Ciuvică, imaginaţia combatanţilor din Opoziţie sau mass-media s-a dovedit a
Pe 3 octombrie 2003, site-ul Anchete.ro a publicat Armaghedonul Dan Voiculescu. Asta după ce o
A doua parte a Armaghedonului Media este dedicata exclusiv trecutului omului de afaceri si politicianului
Armaghedonul Media, spunea un prieten, nu ar fi fost armaghedon daca nu ar fi fost
Acesta e al doilea raport armaghedon extrem de interesant si consistent, dupa cel dedicat personalitatii
Serialul Armaghedon a debutat cu Starea Armatei, apoi cu imensul scandal din jurul lui Adrian
De multe zile se discută despre celebra ”flacără violet” și faptul că președintele Băsescu a
Din ciclul "sa ne dam cu stangu-n dreptul", ieri Antena 3 ne-a prezentat episodul "greseala
Demisia catavencilor are legatura mai curand cu lipsa banilor in trustul eolian, decat cu vreo
Share