Președintele USR, Dacian Cioloș, cere ca senatoarea antivaccinistă Diana Şoşoacă să fie pedepsită, pentru sechestrarea unor jurnaliști.
„Este fapta penală și sper că nici o imunitate să nu fie invocată de senatoarea Şoşoacă pentru a se ascunde din fața legii și a justiției”, subliniază Cioloș.
„Am văzut polițiști timorați de gura Dianei Şoşoacă, care a măturat pe jos cu jurnaliștii de la televiziunea publică italiană care au îndrăznit să-i pună întrebări.
Și atunci ne mai mirăm că statul e îngenuncheat și decredibilizat în fața celor cu tupeu, fără bun-simţ.
Și că oamenii nu mai au mari așteptări de la stat. Doar politicienii care-l controlează așteaptă să li se dea ‘dreptate’.
Ministerul Afacerilor Interne trebuie să dea explicații cu privire la acest incident, dincolo de mesajul Poliției Capitalei, potrivit căruia procedurile au fost respectate.
Sechestrarea unor jurnaliști este faptă penală și sper că nici o imunitate să nu fie invocată de senatoarea Şoşoacă, pentru a se ascunde din fața legii și a justiției”, a transmis Cioloș.
Poliția Capitalei a transmis, în replică la relatările din presa italiană, cu privire la conflictul avut de senatoarea Diana Şoşoacă, cu o echipă de televiziune din Peninsulă, că la efectuarea cercetărilor s-a respectat legislația penală, iar reprezentanți ai Ambasadei Italiei la București au fost prezenți la începerea activităților și au asigurat un translator.
