Roberta Metsola, ambasadorul #Rezist, devine preşedintele Parlamentului European

Share

Viitorul președinte al Parlamentului European va fi din ianuarie 2022 europarlamentarul Roberta Metsola. Ea este o bună cunoscătoare a situației din România, fiind de partea protestatarilor #Rezist, în perioada marilor proteste anti-PSD, de la București.

„În această seară, am ales în cadrul Grupului PPE candidatul nostru pentru poziția de președinte al Parlamentul European, pentru următorii doi ani și jumătate.

Am ales-o pe Roberta Metsola, actualmente vicepreședintă a Parlamentului European, din Malta.

Roberta Metsola este o foarte bună cunoscătoare a României. A fost alături de noi în apărarea statului de drept, în perioada 2017 – 2019, fiind atunci într-o poziție cheie în Parlamentul European, în poziția de coordonator al PPE, în Comisia de Libertăți Civile (LIBE).

A fost alături de noi când am reușit să câștigăm votul decisiv în Comisia LIBE, pentru a o impune pe Laura Codruța Kovesi drept procuror șef european.

În ianuarie 2022 candidata noastră va fi supusă votului în plenul Parlamentului European și sunt încrezător că va câștiga”, a anunțat europarlamentarul Siegfried Mureșan.

Metsola va deveni cu siguranță președinte al Parlamentului European, întrucât există o înțelegere între PPE și social-democrați, ca această funcție să fie ocupată prin rotație.

Președintele actual este un social-democrat, David Sassoli, ales pe 3 iulie 2019. Înțelegerea dintre cele două grupuri parlamentare este ca la jumătatea legislaturii să fie ales un nou președinte al PE, desemnat de grupul conservator.

Roberta Metsola a susținut un discurs fabulos, în Parlamentul European, pe 7 februarie 2018, în timpul marilor proteste anti-PSD, de la București.

„Pe frig și ninsoare, ei au arborat drapelul european, deoarece cred în valorile Europei. UE nu trebuie să îi uite”, spunea Metsola. Ea și-a încheiat discursul cu un mesaj în limba română: „Vă auzim!”.

Discursul integral al Robertei Metsola:

„Situația din România rămâne preocupantă. Am văzut încercări din partea Guvernului, de a suprima magistratura, de a dilua și corupe legislația și să invoce majoritatea electorală ca o scuză de a face ce vrea.

Știu că unii vor clama, vor spune că Parlamentul European și CE nu trebuie să interfereze, sau încearcă să arate că există o motivație greșită. E doar o justificare pe care o folosesc politicienii fără scrupule, care încearcă să scuze ce e de nescuzat.

Însă ei greșesc, UE nu poate să închidă ochii și cu siguranță PPE nu o va face pentru că românii nu sunt cetățeni de rangul doi, dimpotrivă, ei merită o țară unde statul de drept e respectat, unde corupția e combătută, tribunalele protejate și legile nu sunt schimbate, pentru a-i proteja pe politicienii la putere.

Românii au fost pe această cale de un an de zile și au ieșit în stradă iarna, pe zăpadă, au fluturat steaguri europene, pentru că ei cred într-o Europă care e nu e doar un bloc economic, ci garanția unor valori comune și promisiuni împărtășite.

Și acum nu vorbim doar despre România, e vorba despre noi toți. Ceea ce se întâmplă la București îi afectează și pe cei de la Paris. Suntem diferiți ca națiuni, dar suntem legați. Iar dacă statul de drept e o problemă într-unul dintre state, toate celelalte sunt afectate și iată de ce Comisia are dreptul să acționeze de câte ori are loc o amenințare.

Eu m-am întâlnit cu câțiva dintre românii care militează pe străzi, e vorba de pensionari, profesori, studenți, ei nu sunt politicieni, ei își doresc o țară și o uniune unde toată lumea e tratată egal în fața legii, corupția e eradicată și unde a câștigă niște alegeri nu înseamnă că ai dreptul să divizezi o țară, așa cum vrei tu.

Închei prin a spune: Mulțumesc, vă auzim, de acolo, de pe stradă!”.

Share