Jurnalistul Cristian Tudor Popescu îl critică pe liderul PNL, Ludovic Orban, pentru ultimele sale declaraţii din campania internă.
Cristian Tudor Popescu ironizează declarațiile lui Ludovic Orban, legate de „partenerii de la guvernare” pe care nu i-a văzut făcându-și cruce sau jurând cu mâna pe Biblie.
„Parcă nu s-au născut aici”, spusese Orban despre cei de la USRPLUS.
„Cugetările lui Şică implică o inferenţă logică generală cu privire la români: Dacă nu juri cu mâna pe Biblie și nu cari la cruci → nu ești născut aici, nu faci parte din fibra musculară a poporului român, ce mai încolo-ncoace → nu ești român.
Subsemnatul, de pildă, potrivit registrului stării civile, m-am născut în România, am trăit și am muncit peste jumătate de veac în țara asta, mi-am plătit la timp toate dările către stat, n-am fost în stare să rămân în străînătate mai mult de două săptămâni. Vorbesc și scriu în limba română.
Însă nu jur pe Biblie, cu toate că am cetit-o din doască-n doască. Pentru mine, Biblia e literatură, care poate să-mi placă sau nu. Dar nu jur pe ea, cum nu jur pe „Basmele românilor”, de Petre Ispirescu, altfel o carte minunată.
Biblia nu este lege. Constituția este. Iar pentru cei care jură pe Biblie – sunt liberi s-o facă – am o singură întrebare: ‘Ați și citit-o?’.
Cruce nu-mi fac, nu numai pentru că nu sunt credincios. Și dacă aș fi mi s-ar părea stupid: de ce să evoc prin acest gest metodă umilitoare de ucidere a evreului Iisus?
Dacă ar fi fost cetățean român, condamnatul Iisus ar fi putut beneficia de strangulare sau decapitare – atunci gestul de recunoaștere între creștini ar fi fost muchia palmei trecută peste gât sau limba scoasă într-o parte, nu?
Prefer să-mi însușesc categorisirea dlui Orban: sunt un român nenăscut în București – poate la Kuala Lumpur. Dar ce face liberalul ortodox absolut Orban cu cei de pe aici care, ca și mine, nu sunt religioși?
Cum poate să practice o asemenea discriminare anticonstituțională, antidemocratică, strigătoare la cer? Să nu știe străurmaşul Brătienilor că libertatea religioasă înseamnă atât să fii liber să crezi și să practici o religie, cât și să fii liber să nu crezi?
Explicația ar putea fi foarte simplă: dl Ludovic Orban candidează la șefia AUR, nu a PNL”, a scris CTP în Republica.
