Atunci când trebuia să tacă, autorul moral al tragediei de la Piatra Neamţ, Ionel Arsene (PSD), a vorbit. Şi s-a făcut întuneric.
Șeful CJ Neamț, Ionel Arsene, încearcă să se spele de orice responsabilitate, în privința tragediei de la Spitalul Județean. Spitalul este în subordinea sa, el numind numeroși manageri, în perioada recentă, doar pe criterii politice.
„Din nefericire, asistăm la o tragedie fără margini. În aceste momente, gândurile mele merg spre familiile celor decedați. Toate eforturile personale se îndreaptă spre administrarea situației la fața locului. Acum vreau să mă asigur că pacienții și cei răniți în incendiu sunt în siguranță. Mâine sper să avem o concluzie administrativă despre cauze și despre responsabili.
Este un moment greu pentru noi toți. Fac un apel către întreaga clasa politică să nu folosească acest eveniment tragic în interes politic sau electoral. O tragedie națională nu trebuie să fie manipulată pentru interesele politice efemere ale unora sau altora.
Nu este momentul să vă cățărați pe cadavre! Ne plângem morțîi, oameni care au sfârșit sub privirile celor care făceau tot ce le stătea în putere ca să ii salveze! Nu folosiți această tragedie în scop electoral.
Organele abilitate au pornit o anchetă, pentru a afla care sunt cauzele și cine sunt vinovații acestei tragedii. Sunt primul care susțin că toți cei care vor fi gășiți vinovați pentru această nenorocire vor trebui să plătească!”, a scris Arsene, pe Facebook.
Directorul Unității de Standarde din cadrul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, Marius Filip, a declarat că s-au constatat numeroase nereguli privind siguranța personalului și a pacienților internați la Spitalul Județean Neamț. Zece pacienți au murit în urma unui incendiu izbucnit la secția ATI.
Potrivit lui Marius Filip, Spitalul Județean Neamț nu avea responsabili pentru prevenirea incendiilor nominalizați pentru fiecare secție sau serviciu, nu avea responsabili de intervenție în caz de incendiu declanșat, nu avea program de instruire.
„Spitalul nu a intrat în ciclul actual de acreditare, el este vizat abia pentru anul viitor, pentru acreditare. Dar, de la ultima acreditare, noi ne-am uitat rapid peste niște rezultate și, tocmai în zona în care instituția trebuia să asigure siguranța personalului, inclusiv a pacienților, printr-un plan de prevenire a incendiilor și de evacuare a acestora, are patru indicatori cu neconformități.
Mai exact, nu aveau responsabili pentru prevenirea incendiilor nominalizați pentru fiecare secție sau serviciu, nu aveau responsabili de intervenție în caz de incendiu declanșat, nu aveau program de instruire. În fine, la ultima evaluare cam așa se prezentau, din păcate”, a declarat Marius Filip.
Filip a mai precizat că instituția pe care o conduce va mai face noi verificări la spital, după încheierea anchetelor.
„Acum, nu știm ce s-a întâmplat acolo. Noi vom ajunge acolo undeva mai după ce se termină anchetele, în momentul în care se mai liniștesc lucrurile și vom reevalua situația, din punctul nostru de vedere. În secția ATI, ai în primul rând curent electric și surse de oxigen, iar oxigenul în contact cu orice sursă de flacără sau cu grăsime explodează”, a mai spus Filip.
