Bogdan Chirieac şi-a făcut institut de sondori ai opiniei publice

Share

Bogdan Chirieac are bani, la cât a dezinformat pentru PSD şi vagoanele sale de Poştă. Aşa că acum şi-a creat o nouă entitate.

DCMedia Group, companie în care Bogdan Chirieac este acţionar majoritar, a înfiinţat şi un institut de sondare a opiniei publice. Acesta se numeşte Argument şi este condus de sociologul Mădălina Hideg.

Informaţia despre noua afacere lansată de Chirieac a fost publicată pe site-ul acestuia, DC News. Chirieac are deja numeroase contracte pe bani publici cu primarii conduse de PSD, în special din Bucureşti.

Afacerea a fost lansată pe modelul patentat de un alt apropiat al PSD, Iosif Buble. Patron al site-ului stiripesurse.ro, Buble a achiziţionat în urmă cu câţiva ani institutul de sondaje CURS. Acesta s-a remarcat constant prin sondaje favorabile PSD. CURS a obţinut de asemenea numeroase contracte cu instituţii publice.

Mădălina Hideg este cadru asociat la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii “Babes-Bolyai”. Hideg este o colaboratoare mai veche a lui Chirieac, publicând texte pe site-ul acestuia, DC News.

După represiunea din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, Hideg a publicat un material, în care a lansat mai multe teorii conspiraţioniste privind organizarea protestului.

„Pe de-o parte, unii spun că ar fi vorba despre forţe externe – Germania, Statele Unite sau chiar Rusia, cu diverse interese în România, cărora le convine o situaţie de instabilitate şi care îşi doresc schimbarea guvernului. Alţii sugerează că organizatorul din umbra ar fi Ciolos, beneficiarul direct de până acum al tuturor acţiunilor #rezist, susţinut mai ales de către Franţa. Alte voci blamează Statul Paralel. Toate cu acordul tacit şi sprijinul indirect al Preşedintelui Iohannis. Iar alţii arătă cu degetul spre PSD, dornic de puţin dramatism care să motiveze acţiuni represive.

Nimeni însă nu crede că ar fi o formă pură de manifestare a societăţii civile sau a opiniei publice, a celor nemulţumiţi de o anumită stare a lucrurilor care vor să schimbe ceva, iar contextul creat nu sprijină deloc o astfel de pistă. Nu există un organizator oficial al protestelor, deşi totul a părut cât se poate de bine organizat, fie şi dacă privim lucrurile strict din perspectiva mobilizării participanţilor – a adunat Facebook singur peste 100.000 de oameni în Piaţa Victoriei? Cine a trimis constant pe reţelele de socializare mesaje cu privire la oră, locaţie etc. sau mesajele de provocare, cu impact emoţional şi cu scop mobilizator? Organizarea de care s-a dat dovadă pare o acţiune structurata, concertata şi nu acţiunea unor indivizi izolaţi”, scria Hideg, pe DC News.

Share