Dorel Căprar (PPUSL), singurul votant contra impozitării pensiilor speciale

Share

Singurul parlamentar care a votat împotriva impozitării pensiilor speciale cu 85% este deputatul Dorel Căprar. Acesta s-a înscris recent în partidul lui Voiculescu, PPU-SL.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Fost preşedinte al PSD Arad, Dorel Căprar a fost singurul dintre cei 308 deputaţi care a votat împotriva impozitării pensiilor speciale. Săptămâna trecută, Căprar s-a înscris în partidul lui Voiculescu, PPU-SL.

„Am decis că doctrina umanistă şi promovarea valorilor acesteia, este în interesul României şi al cetăţenilor romani şi este pe deplin compatibilă cu principiile şi valorile mele politice şi de viaţă.

În această perioadă societatea românească are o nevoie acută de revenire la valorile tradiţionale de respect şi sprijin faţă de om, de nevoile acestuia, de raţiune, demnitate, credinţa şi mai ales de patriotism.

Considerând că doctrina umanistă poate constitui un remediu eficient al actualei situaţii, am decis să mă alătur proiectului politic al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) şi începând de azi să mă înscriu în acest partid. ROMÂNIA NU SE NEGOCIAZĂ!!! AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!!!”, anunţă deputatul Dorel Căprar, la momentul înscrierii în partidul lui Voiculescu.

Căprar este inculpat de DNA în dosarul mitei de la Direcţia de Drumuri Timişoara, fiind trimis în judecată alături de foşti lideri ai PSD Arad.

Share