Iohannis: Staţi acasă! Altfel, după Sărbători, vom avea înmormântări! VIDEO

Share

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut o nouă declaraţie de presă, privind măsurile luate în contextul luptei pentru limitarea extinderii epidemiei.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Principalele declaraţii:

Astăzi suntem în prima zi din starea de urgenţă prelungită. Din păcate nu avem niciun motiv de relaxare, avem între timp peste 7.200 de cazuri de persoane infectate, avem de ieri până astăzi 20 de persoane care au murit

Nici vorbă de relaxare. Ca să fie foarte, foarte clar, ce am spus ieri şi poate nu a ajuns foarte limpede la toată lumea. Repet, cuvântul de ordine este „Staţi acasă”.

Este regretibil să observăm că cele mai bune intenţii creează cele mai mari complicaţii. Aşa se pare că se întâmplă şi cu un aşa zis acord între MAI şi BOR. Intenţiile sunt foarte bune dar nu s-a înţeles foarte bine ce se doreşte acolo. Nu este cazul să ne relaxăm, iar explicaţiile care s-au dat au fost prea optimiste

În câteva minute voi începe o şedinţă în care voi cere premierului Orban şi ministrului de Interne să revină asupra acestui acord, să găsească o formulă care se încadrează formulei „Staţi acasă” şi care respectă toate ordonanţele militare

Dragi romani, indiferent ce vă spun unii şi alţii, eu vă spun acelaşi lucru pe care îl spun medicii, experţii, OMS: staţi acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări.

Share