Ion Iliescu a împlinit 90 de ani. Deocamdată fără executare

Share

Fostul preşedinte Ion Iliescu, care astăzi a împlinit 90 de ani, spune că nu se mai simte că la 19 ani, dar deocamdată capul îl are întreg. Fostul preşedinte a declarat că îşi petrece ziua de naştere alături de soţie.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

„Că la 90 de ani, nu-i ca la 19, dar e… Se adună multe. Dar deocamdată, capul e întreg.(…) (Petrec – n.red.) cu soţia, nu facem nimic deosebit, dar răspund la telefoane. M-au sunat mulţi cunoscuţi, şi mai din tinereţe, şi mai din perioada de după Revoluţie”, a spus Ion Iliescu.

„Vă mulţumesc pentru urări. Mă simt ca la 90 de ani, în plină tinereţe. Petrec în familie, paşnic, pentru că şi soţia e născută pe 4 martie”, a mai spus Iliescu.

Ultima aparţie publică a lui Ion Iliescu a fost în martie 2017, când s-a prezentat la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei, în care a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii. De asemenea, Iliescu a fost trimis în judecată şi în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, tot pentru infracţiuni contra umanităţii.

La alegerile din 2019 fostul preşedinte al PSD a votat cu urna mobila.

În ultimii ani, el a fost spitalizat de câteva ori, ultima dată în iunie 2019. La începutul lunii aprilie, el a fost operat de „ericardita lichidiana – tamponada cardiacă”, la Institutul C.C. Iliescu din Capitală. Fostul preşedinte a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris în 2007.

Deşi nu a mai avut apariţii publice, Ion Iliescu a mai avut reacţii în spaţiul public, ultima dintre ele fiind în 30 decembrie 2019. Atunci, el a reacţionat faţă de decizia Guvernului de desfiinţare a Institutului Revoluţiei Romane, condus de el. El declară că este ”o porcărie inadmisibilă” şi că nu înţelege motivaţia demersului.

Tot în decembrie 2019, Iliescu a reacţionat pe blogul sau, după ce Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman şi trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii în dosarul Revoluţiei, a fost lovit de protestatari cu o cârjă la Troiţa de la Universitate, unde venise să depună o coroană de flori. Ion Iliescu a comentat atunci că unul dintre sloganurile Revoluţiei a fost ”Fără violenţă!”, adăugând că cele întâmplate arată că nici după trei decenii reconcilierea nu este posibilă.

Din decembrie 1989, Ion Iliescu a condus FSN, transformat ulterior în PDSR şi PSD. El a condus statul român ca preşedinte al CFSN şi CPUN până la alegerile din mai 1990, când a fost ales preşedinte al României. Ulterior, a mai avut două mandate de preşedinte, între 1992 – 1996 şi 2000 – 2004.

Share