Valeriu Zgonea, trei ani de închisoare cu executare, primă instanţă

Share

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost condamnat luni de magistrații Tribunalului București la trei ani de închisoare cu executare.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Totul – în dosarul de trafic de influență, în care este acuzat că a intervenit pentru numirea fiicei unui consilier judeţean într-o funcţie de subsecretar de stat. Decizia instanței nu este definitivă.

Judecătorii de la Tribunalul București au dispus și menținerea măsurii asiguratorii până la concurența sumei de 62.143 de lei. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București. Dosarul lui Valeriu Zgonea a ajuns pe masa judecătorilor în ianuarie 2018.

Acuzațiile aduse de procurori lui Valeriu Zgonea

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi era vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite, în schimbul numirii fiicei acestuia într-o importantă funcţie publică.

Ulterior, arată procurorii, Zgonea a primit de la Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna. Astfel, Dobrică ar fi plătit în 2013 o excursie la Viena şi bilete la concerte pentru Zgonea.

Share