DNA, candidaturi. S-a înscris acum şi posibilul om al sistemului corupt. Cine este el

Share

Procurorul Cristian Lazăr de la Parchetul General şi-a depus candidatura la selecţia organizată pentru funcţia de şef al DNA. Lazăr pare a fi un adept al curentelor de idei în sprijinul tezei aşa-zisului stat paralel.

Tăriceanu e dezamăgit de tinerii care îşi aleg modelul Kovesi

El a confirmat luni pentru Agerpres că s-a înscris la selecţia organizată pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Apariţia lui Cristian Lazăr în peisaj vine după înscrierea candidaturilor a doi procurori serioşi, Florentina Mirică şi Marius Iacob, fostul adjunct al Codruţei Kovesi, precum şi a Elenei Grecu.

Reacţia presei aservite? Primeşte cu aplauze candidatura la DNA a lui Lazăr

Luju (care vine de la Lumea Justiţiei) îl demască oarecum redundant pe Cristian Lazăr, primind căkduros intrarea sa în cursa pentru şefia DNA:

Pentru cei care nu stiu, procurorul Cristian Lazar este unul dintre putinii magistrati care au confirmat imixtiunea Serviciului Roman de Informatii, fara a avea mandat legal, in anumite dosare penale, dar si unul dintre putinii magistrati care au evitat sa stea la mese si sa se afiseze cu politicieni sau magistrati politizati. Acest lucru il face, cel putin pana in acest moment, sa fie cea mai buna varianta pentru DNA, dintre cei care s-au inscris pentru postul de procuror sef al Directiei.

Sustinem aceasta intrucat pana luni la orele pranzului si-au mai anuntat candidatura alti doi procurori, ambii din DNA, cu o faima catastrofala. Este vorba despre adjunctul DNA, procurorul Marius Iacob, si favorita Laurei Kovesi, procuroarea Florentina Mirica.

Share