Debutul prezenţei mele pe sticlă la Realitatea TV a avut loc în urmă cu câţiva ani. Eram atunci redactor la Revista „Bilanţ” şi specialitatea mea era integrarea europeană. Încă de la înfiinţarea revistei, am avut bănuiala că finanţatorul publicaţiei este Sorin Ovidiu Vântu.
Încă de atunci am avut reţinerile mele în privinţa lui Vântu. Am încercat să fiu obiectiv. La BBC nu m-am ocupat de subiect, cu excepţia unei transmisiuni în direct de la un miting al păgubiţilor FNI, la Piaţa Victoriei. Nu cunoşteam deci detaliile acestui scandal public. 
Revenind… Nu i-am simţit nici măcar odată prezenţa lui Vântu în politica redacţională a revistei, cu toate că, dacă este să fim cinstiţi, nici una dintre analizele de profunzime, scrise extrem de profesionist, din paginile revistei, nu a fost dedicată celor întâmplate cu Fondul Naţional de Investiţii.
Pe de altă parte, am spus că, dacă Sorin Vântu a avut deschiderea intelectuală să finanţeze o asemenea publicaţie premium, atunci, bravo lui, merită tot respectul. Iniţial, am realizat pentru Radio Mix emisiunea săptămânală purtând numele revistei.
Când am fost cooptat în proiectul „Bilanţul Săptămânii” de pe The Money Channel, am renunţat la emisiunea radio, pentru că fizic nu puteam acoperi şi subiectele din revistă, şi două emisiuni, una la radio şi una pe tv.
Nici în aceste emisiuni nu am simţit prezenţa lui Vântu, şi datorită inteligenţei lui Carmen şi lui Constantin Rudniţchi, şi m-am bucurat. Am avut situaţii în care am criticat la greu PSD-işti, PNL-işti şi reprezentanţi ai actualului PD-L, pe atunci în curs de formare. L-am criticat şi pe Traian Băsescu. Este drept, aceste lucruri se petreceau în perioada în care orientarea anti-Băsescu a postului era încă destul de ambiguă.
Foarte important – mi se pare normal ca jurnalistul, indiferent pe cine laudă şi pe cine critică la un anumit moment, să spună adevărul. Adevărul său, în care crede şi la care ţine. În primăvara anului 2007, am câştigat premiul CRP pentru jurnalism economic, cu o analiză, evident, din Revista „Bilanţ”.
La câteva săptămâni după aceasta, Revista „Bilanţ” s-a desfiinţat, prinsă în jocurile din interiorul trustului în care intrase de la începutul anului 2007. Nu am primit nici o ofertă clară de angajare în Grupul Realitatea-Caţavencu, numai vorbe şi promisiuni. Dacă am fost frustrat? Evident, însă nu de aceea scriu aceste rânduri şi nu de aceea critic Realitatea TV.
În acelaşi timp, am început să fiu invitat constant la emisiunile de pe Realitatea TV cu subiect economic-financiar, ca şi cum bun să fiu angajat în trust nu eram, dar să mi se ceară părerea pe un post de televiziune, ca şi cum cuvântul meu avea greutate, din contră, eram. Am continuat să spun exact ce gândesc şi să-mi folosesc expertiza – despre care credeam că îmi este recunoscută.
Ulterior, am aflat şi care era viziunea intra-trust referitoare la „invitaţii ăştia de ocazie, ahtiaţi să fie vedete media”: „De-ăştia ca tine putem aduce câţi vrem, şi asta fără bani!„. Şicanările – voite sau nu – în
cepuseră prin toamna anului trecut.
De vreo două sau trei ori am fost sunat şi rugat să intervin telefonic. Ţin minte, pentru că ascultam în emisie, pe telefon, că odată fusesem rugat să comentez programul economic al Cabinetului Tăriceanu. Mă pregăteam să-l critic cu argumente forte.
Am fost ţinut în telefon timp de peste 20 de minute, aşteptând să intru în emisie şi ascultând emisiunea din regia de emisie.
Începusem să am senzaţia de penibil pe care o avusese Radu Paraschivescu, atunci când a fost invitat la o emisiune, iar aici a fost anunţat că s-a schimbat subiectul, după ce a stat pe canapea vreun sfert de oră. Până la urmă, fără nici o explicaţie sau scuză, clac! – pur şi simplu la celălalt capăt mi s-a închis telefonul.
În alte cinci sau şase dăţi am fost invitat, pe la orele amiezii, să vin a doua zi, m-am documentat pe un anumit subiect, iar seara am fost sunat din nou, să mi se spună candid că se schimbase subiectul.
Cred că a
m ascultat sau privit emisia de vreo trei ori şi m-am convins că subiectul nu a fost schimbat, ci eu fusesem înlocuit cu un alt invitat, din interiorul trustului.
A urmat perioada ultimului an, în care, încet-încet, m-am autodecenzurat şi, pe măsură ce intoxicar
ea de pe Realitatea TV devenea mai mare şi mai gogonată, am reacţionat, criticând acest fapt.
Nu am renunţat niciodată, în criticile mele, la mănuşile fine de piele întoarsă şi am preferat întotdeauna ironia fină şi argumentele intelectuale grosolăniilor şi jignirilor la obraz.
În fond, am în Realitatea-Caţavencu oameni pe care îi cunosc de 15 ani şi mai bine. Poate îi voi şoca pe unii, dar nu mă interesează.
Sergiu Toader a fost partenerul meu de anchete speciale la „EvZ”, Răzvan Dumitrescu mi-a fost coleg la Radio Contact, Adi Ursu coleg la „Adevărul”, în puseul de CDR-ită al acestei publicaţii, din 1996 – toamnă şi pot continua. Le-am găsit scuze, am încercat să-i înţeleg în permanenţă. Nu cred că am ce înţelege, dacă este să privesc retrospectiv.
Surpriza a venit prin octombrie sau noiembrie, când o domnişoară, nevinovată ca o floricică de câmp, proaspăt răsărită din pământul reavăn al pădurii, primăvara, m-a invitat din nou, în ştirile de nouă dimineaţa, să vorbesc despre reducerile de personal de la bugetari. Probabil că şi-ar fi luat capace serioase, împreună cu producătorul
stirilor, dacă acceptam să vin.
Am refuzat-o, încercând să fiu elegant şi i-am spus, ştiind că trustul e în criză financiară şi că astfel voi obţine sigur un răspuns negativ, că nu vin decât după ce semnez un contract.
Defapt, probabil că aş fi semnat un astfel de contract, dar unul în care să fie stipulat că îmi exprim punctele mele de vedere personale, fără să mă orientez politic nicicum.
Ieri am fost sunat din nou, de o altă domnişoară la fel de naivă. Probabil că este mare haos în Realitatea TV. Am invitat-o să intre pe StareaPresei.ro şi i-am spus că, având în vedere propaganda odioasă şi mincinoasă făcută de post, care continuă şi în prezent cu la fel de multă virulenţă, refuz să mai accept invitaţiile la Realitatea TV pe sticlă, până când nu constat că postul îşi rectifică poziţia.
Vreau să fie foarte limpede la ce anume mă refer. În tot acest răstimp, Realitatea TV putea, din punctul meu de vedere, inclusiv să titreze mare, pe ecran, teaser după teaser, că îl susţine pe Geoană. Sau pe oricine.
Cu condiţia ca în această susţinere să vină cu argumente editoriale adevărate, nu cu intoxicări şi mizerii, de-mi miroase televizorul a hidrogen sulfurat când privesc emisiunile de pe acest post.
Sunt dis
pus să fac o singură concesie, subliniez: concesie, de la regula de a nu mai accepta invitaţiile la Realitatea TV. Din când în când, postul simte nevoia (oarecum penibilă) să-şi ia singur apărarea, făcând emisiuni la care, pe rând, Mircea Marian şi Andreea Pora sunt chemaţi în studio şi, cu un scor de unu la trei, patru sau cinci în previzibilitatea argumentaţiei la invitaţii din studio, sub o presiune fantastică, care dinţii scrâşnesc pe post, aceştia sunt lăsaţi să critice politica postului.
Numai la astfel de emisiuni de analiză de politică media mai accept să vin. În rest, aştept ca acest post de televiziune să redevină un organ de presă.