Coreea de Nord nu a arătat „nici un semn de interes” pentru discuții cu Statele Unite. Aşa a indicat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat. Aceasta în ciuda deschiderii de către Washington a unor „canale de comunicare” cu Phenianul, transmite AFP.
Avioane americane în Zona Demilitarizată, lângă Coreea de Nord
Oficialii nord-coreeni nu au arătat niciun semn de interes pentru discuții privind denuclearizarea.
, a precizat Heather Nauert într-un comunicat. Aceasta a amintit de existența „mai multor canale de comunicare cu oficiali din cadrul regimului nord-coreean”. Canalele fuseseră evocate de șeful diplomației americane, Rex Tillerson, sâmbătă, la Beijing.
Washington despre discuţia cu Coreea de Nord: „Punem întrebări”
Tillerson a declarat că Washingtonul încearcă să afle dacă regimul lui Kim Jong-Un dorește să înceapă discuții despre programul său nuclear.
Punem întrebări. Avem liniile noastre de comunicare cu Phenianul, nu suntem (…) într-o beznă totală. Avem două sau trei canale de comunicare deschise cu Phenianul.
, a dat asigurări Tillerson în fața presei.
Washingtonul spune acum că această tentativă de dialog a rămas fără răspuns. Liderii celor două state sunt angajați într-o violentă dispută verbală. Anterior declarațiilor lui Tillerson, o organizație nord-coreeană de propagandă a adresat noi insulte lui Donald Trump.
Washington anunţase că doreşte să discute cu Coreea de Nord
Șeful diplomației americane anunța că SUA și Coreea de Nord au deschis canale de comunicare ce ar putea facilita eventuale tratative pentru detensionarea crizei din peninsula coreeană.
”Nu suntem în beznă. Avem două-trei canale de comunicare cu Phenianul”, a spus Rex Tillerson jurnaliștilor prezenți în China.
Este prima veste pozitivă după multe luni de îngrijorare generată de testele nucleare și balistice ale Phenianului. Secretarul de stat american Rex Tillerson a sosit sâmbătă la Beijing pentru a discuta despre criza nucleară nord-coreeană cu președintele Xi Jinping, relatează AFP, citată de Agerpres.
