Liviu Dragnea e judecat pe fond în Dosarul Protecţia Copilului

Share

ÎCCJ a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Ar fi vorba despre angajarea a doi membri PSD la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman.

Instanța supremă a respins excepțiile și cererile formulate de Liviu Dragnea și alți patru inculpați. Completul ÎCCJ a stabilit că probele și actele de urmărire penală efectuate de procurorii DNA au fost administrate legal.

Astfel, se poate începe judecarea pe fond a dosarului. Liviu Dragnea poate contesta decizia judecătorilor.

Corupţie la Protecţia Copilului

Liderul PSD a fost trimis în judecată de DNA pentru instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual. Liviu Dragnea era atunci președinte al Consiliului Județean Teleorman.

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menținerea în funcție și plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman. El știa că acestea lucrau la PSD Teleorman.

În același dosar, au fost trimise în judecată și alte persoane, printre care și fosta soție a lui Dragnea, Bombonica Prodana.

La data comiterii faptei, aceasta era coordonator al Complexului de servicii destinate copilului și familiei și șef serviciu Secretariat la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman.

Share