Şereş, condamnat cu executare: patru ani de puşcărie

Share

Fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş, a fost condamnat definitiv de ÎCCJ la patru ani de închisoare cu executare, în Dosarul Hidroelectrica.

Pe de altă parte, în afară de Şereş, foştii şefi ai companiei, Traian Oprea şi George Asan, au primit pedepse de câte şapte ani de închisoare.

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut astfel pedeapsa primită Şereş la judecarea pe fond a cauzei. Instanţa a majorat pedepsele lui Oprea, fost director general Hidroelectrica, şi George Lavinius Asan, fost director de furnizare, de la cinci la şapte ani de închisoare cu executare. Decizia de luni a completului de cinci.

Codruţ Şereş execută din 27 ianuarie 2015 o pedeapsă de patru ani şi opt luni de închisoare, primită în Dosarul privatizărilor strategice.

Şereş este unul dintre secondanţii lui Dan Voiculescu din fostul Partid Umanist Român, ulterior devenit Partidul Conservator.

Tot Codruţ Şereş, ca şi Daniel Constantin a ocupat diferite funcţii de manager în firmele Clanului Voiculescu.

Potrivit procurorilor, foştii directori Hidroelectrica sunt acuzaţi că, în cursul anului 2003, în contextul secetei pe Dunăre şi a prognozelor meteo, nu au invocat clauza de forţă majoră, inserată în contractele de furnizare a energiei electrice.

Mai mult, echipa de conducere nu a luat măsuri pentru renegocierea preţurilor, cu consecinţa înregistrării unei pierderi financiare considerabile de către Hidroelectrica. Prejudiciul adus societăţii a fost calculat la 165 de milioane de dolari.

Share