Procurorul general nu trebuie să fie membru CSAT

Share

Procurorul general nu trebuie să fie membru CSAT

Procurorul general nu trebuie să fie membru al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării, pentru că aceasta încalcă grav separaţia puterilor în stat.

În cursul dimineţii de ieri, echipa lui Klaus Iohannis a postat pe Facebook un link, cu anunţul cotidianului Adevărul privind prezenţa preşedintelui la Adevărul Live.

În textul informativ de deasupra linkului se poate citi:

„Nu numai terorismul, dar și corupția și crima organizată reprezintă amenințări la adresa securității naționale a oricărui stat, iar procurorii se află în prima linie a luptei împotriva rețelelor ilegale de orice fel. Am lansat recent o temă de dezbatere: ar trebui sau nu să participe și procurorul general la ședințele Consiliului Suprem de Apărare a Țării?”

Am răspuns la întrebarea preşedintelui în comentarii astfel:

Nu, domnule preşedinte, (procurorul general) nu ar trebui să facă parte din CSAT, pentru că încalcă separaţia puterilor în stat. Ar fi un foarte grav atac la statul de drept.

V-aţi început acest mandat cu stângul. După ce aţi pus primul pas cu stângul, aţi mai pus încă trei paşi cu stângul, de parcă aţi avea numai piciorul stâng. Dacă veţi continua în acest fel, mandatul dv. va fi un dezastru.

Dv. trebuie să daţi un semnal puternic de ranforsare a statului de drept, cerând de exemplu Legislativului să ridice imunitatea tuturor parlamentarilor cu probleme, nu să (vă) gândiţi la ridicarea MCV şi la intrarea procurorului general în CSAT.

· citeşte şi Macovei îl somează pe Iohannis: “Să nu o mai scalde…”

Să observăm acum parşivitatea modalităţii folosite de echipa lui Klaus Iohannis. A pus o întrebare pe Internet, în contextul unui cu totul alt eveniment: prezenţa preşedintelui într-un dialog online.

Desigur că ea nu se poate constitui nici într-un sondaj de opinie, nici într-o iniţiativă de consultare publică, aşa cum e ea descrisă în Legea Română.

În schimb, vine momentul în care Iohannis sau oameni preşedintelui ne vor spune: dar noi am făcut deja consultare publică!

Share