Ciuhodariu vrea să ne dea şpagă 2% din prejudiciul recuperat la fapte de corupţie descoperite

Share

După un proiect de lege a presei, un altul de control al Internetului şi alte astfel de iniiative fistichii, deputatul PPDD Tudor CiuhodariuMihai Barbu, Mediafax Foto vine cu o nouă iniţiativă, de să-ţi pui mâinile-n cap şi să fugi.

Jurnaliştii care descoperă fapte de corupţie ar urma… să fie premiaţi! Deputatul a iniţiat un proiect de lege, prin care ziariştii care aduc în atenţia publicului ilegalităţi… ar urma să primească 2% din valoarea prejudiciului recuperat de la cel care a încălcat legea. Ce tupeu, nene…

Deputatul ieşean consideră că multe cazuri de corupţie ar putea fi aduse în atenţia cetăţenilor şi a autorităţilor de jurnalişti susţinuţi financiar atunci când fac o anchetă.

Potrivit proiectului ciuhodarian, la Trezoreria Statului ar trebui să se facă un cont special, numit Fondul Special pentru Jurnalismul de Investigaţie. Ziaristul care a semnalat faptele de corupţie ar urma să primeasccă 2% din valoarea prejudiciului recuperat.

Şpagă pe faţă. Foloase necuvenite.

„Motivaţia este de a-i susţine pe cei care mai au curajul de a mai demasca actele de corupţie din această țară”

, spune Tudor Ciuhodaru, deputat PP-DD.

Această iniţiativă demonstrează încă o dată că politicienii nu au habar ce înseamnă presa şi care sunt regulile sale.

Share