motto: „Ca să poţi să linişteşti leul, trebuie să faci un singur lucru: să-i presari puţină sare pe coadă. Puţină, nu multă. Câteva cristale. Leul va deveni blând ca o pisică.” (tatăl meu, undeva spre toamnă)
Comentatorii s-au împărţit în două tabere: pesimiştii şi optimiştii. Cei ce-l văd pe Putin mâine la porţile UE, cu artileria, tancurile şi trupele de infanterie privind pe graniţa Blocului NATO şi cei convinşi că forţa militară a acestuia va potoli avântul dictatorului de la Kremlin.
Cristian Negrea susţine că deja Vova a fost luat la meserie şi inferioritatea sa militară este decisivă, făcând diferenţa şi obligându-l pe acesta să dea înapoi.
Autorul aminteşte incursiunea Rusiei în Georgia, în timpul Olimpiadei de la Beijing, din anul 2008.
Atunci, tancurile ruseşti s-au aflat la Gori, la 30 de kilometri de capitala Tbilisi… şi au făcut cale întoarsă. Aparent inexplicabil.
Dar au făcut-o pentru că, prinse în propriul lor ambuteiaj, pe şoseaua dintre Gori şi Tbilisi, trupele lui Putin s-au trezit într-o situaţie penibilă.
Începutul invaziei ruseşti în Georgia a venit în momentul în care 2.000 de georgieni, trupe de elită antrenate la standarde NATO, aflate în Irak, urmau să fie aduşi în Georgia de americani, pe un culoar aerian american Irak – Georgia pus la punct de forţele aeriene ale SUA.
Astfel, ruşii s-ar fi aflat într-o situaţie cumplită. Şi, simultan, penibilă: cu tancurile lor de ultimă generaţie bară la bară pe şosea făcute chisăliţă de cei 2.000 de georgieni aduşi din Irak, poziţionaţi pe dealurile aflate de-a stânga şi de-a dreapta drumului.
Cu artileria revolută lipită de tancuri, la şuşea… cu antiaeriana la Moscova… cel mult să se fi aruncat în râul de lângă drum, să facă o baie şi celovecul… Când a văzut că e în inferioritate militară, Putin a dat înapoi, păstrându-şi buzunarele secesioniste Abhazia şi Oseţia pentru altă dată.
Războiul azi se poartă cu minime victime, dacă se poate cu niciuna: sistemele politice din statele beligerante nu mai sunt monobloc, reacţionează: apar proteste; industriaşii se dezic, au afaceri în statele aflate de cealaltă parte a baricadei. Încerci să prinzi adversarul pe picior greşit, unde e slab, apoi te opreşti şi aştepţi următoarea ocazie.
Ceva asemănător, se pare, se petrece acum. Ne vom da seama în timp dacă într-adevăr este aşa sau nu. Putin trebuia să ocupe Peninsula Crimeea, altfel ar fi zburat din fruntea Rusiei. Oligarhii şi mafioţii ce îl susţin l-ar fi dat jos imediat.
O pată pe obrazul Rusiei, pe lângă cea a răsturnării lui Ianukovici. Ar fi fost prea mult! Aşa, acum contrabandiştii au un alt buzunar de spălat bani la Marea Neagră, pe lângă Anhazia.
Situaţia de acum e totuşi cea mai toxică pentru Vova: o parte dintre cercurile apropiate puterii îi cer să fie agresiv, să intre în Ucraina, să arate că e masculul alfa din parcare; cealaltă parte, afectată de măsurile economice ale Vestului, cere inversul.
Pe plan personal, Putin e foarte stresat: a investit ca năsărâmbul mai mult decât investiţia iniţială în Pro TV, făcută de Lauder în 1995, ca să-i facă iubitei lui, fosta gimnastă Alina Kabaieva, un castel ca-n vise în Franţa, la care acum cei doi porumbei nici nu pot să ajungă.
Diversiuni
Pe acest fond, Rusia a organizat, în Baltica, în largul Konigsbergului (numit azi, ale istoriei valuri, Kaliningrad) exerciţii militare comune cu sine-însăşi. Ameninţate: Polonia şi Ţările Baltice, care imediat au strigat după ajutor la SUA.
Vreţi să ne arătăm muşchii? – ar fi spus poate capii de la Pentagon. Bine. 12 F-15 americane au luat poziţie în Polonia şi 5 în Lituania. Arhideajuns pentru a descuraja orice intenţie militară. Americanii sunt prin anii 2030 ca forţă militară, în timp ce Rusia lui Putin prin anii 80.
Dar aceasta oricum fusese diversiunea Kremlinului. Adevărata mişcare logică, despre care am scris mult în această săptămână, este ocuparea sudului şi estului Ucrainei.
Culturism militar
Aşa că iarăşi americanii au mutat dur. În rada portului militar Pireu, se află de ceva timp USS George H. Bush, portavionul cel mai nou şi mai puternic din flota de zece portavioane de clasa Nimitz din marina americană.
„Marina” vorba vine, pentru că aceste portavioane, ce sunt nişte adevărate aeroporturi plutitoare, pot lansa fiecare de la bord adevărate flotile de avioane de luptă.
De pe USS George H. Bush se pot lansa 90 de avioane de luptă, dintre care 70 F-18 Super Hornets şi Hornets. La Sevastopol, ruşii pot ridica de la sol 30 de Su-27 şi Mig-29. Hai, să fim serioşi.
În jurul fiecărui portavion bâzâie alte vase de luptă, care gardează matca. Din acest grup de luptă face parte distrugătorul USS Truxtun, care a condus nişte exerciţii militare cu România şi Bulgaria la Marea Neagră în plină invazie a ruşilor în Crimeea.
Acum, USS Truxtun a revenit la Pireu, în grupul de luptă format în jurul USS George H. Bush. Mai este prin zonă şi surata USS Taylor. Distrugătorul acesta a fost deplasat de americani în Marea Neagră, în largul oraşului Soci, pe perioada Jocurilor Olimpice, ca ajutor american dat Rusiei contra eventualelor acte teroriste.
Ideea este că după terminarea JO, USS Taylor… a uitat să mai plece. E la reparaţii, ha-ha-ha, în Samsun. O vizualizare a hărţii Mării Negre edifică rapid despre ce fel de reparaţii vorbim. Distanţa dintre Samsun şi Sevastopol e cât cea dintre Constanţa şi portul din Crimeea.
Mai avem şi o grămadă de deployng troops care se află în prezent în plin tranzit dinspre Kîrgîstan, prin baza americană de la Kogălniceanu, pe un culoar aerian care e la o aruncătură de băţ de Crimeea.
USS George H. Bush poate oricând să treacă prin Dardanele, Marea Marmara şi Bosfor şi să ia poziţie, cu grupul său de luptă, în Marea Neagră. Negrea explică faptul că marina militară americană nu are în plan să atace Sevastopolul, ci doar să-i arate lui Putin că pierde, pentru ca acesta să se calmeze încă odată, ca în Georgia, în 2008.
Unde suntem acum? Aşa cum am arătat, Rusia şi-a masat trupele la graniţa cu Ucraina. Dar Putin ştie că, la câteva minute după ce atacă, grupul de luptă american USS George H. Bush pleacă din rada portului Pireu, spre Marea Neagră, prin Dardanele. Că, la nevoie, alte avioane de luptă americane F-16 vor zbura la faţa locului de la bazele din Inçirlik (Turcia) şi Aviano (Italia).
Să revenim, dară, la analiza Stratfor de acum câteva zile despre formarea noii alianţe, pe graniţa de est a Blocului NATO.
Ce face acum SUA? Nu are încredere în forţa de reacţie a Blocului NATO. Oricum, dincolo de această intimidare prin poziţionare, flota militară americană este mult peste a următoarelor 13 din lume, dintre care 11 sunt din state membre NATO.
Construieşte o alianţă elastică pe această graniţă estică. Exerciţii militare ale Rusiei la Konigsberg? Nici o problemă, Polonia şi Ţările Baltice s-au magnetizat deja în această coaliţie. A avut grijă de asta Putin. Ucraina, Republica Moldova, Georgia ameninţate? Iarăşi nu-i problemă. Forţa militară naval-aeropurtată americană e la Marea Neagră.
Dacă lucrurile stau astfel cu adevărat, credem că o vom afla în scurt timp, în cazul în care reacţia previzibilă, nervoasă, de om fără soluţii militare, a lui Putin va fi să-şi fragmenteze singur reacţia:
1. va rămâne pe graniţa de vest cu Ucraina;
2. va încerca să resusciteze conflictele mocnite, generate tot de Rusia în zonele de contact dintre teritoriile separatiste şi statele protejate de SUA: Transnistria – R. Moldova, Ucraina; Osetia şi Anhazia, la nord de Georgia; Nagorno-Karabah, între Azerbaijan şi Armenia. E posibil ca aici să înceapă nişte lupte, dar amploarea lor să fie controlabilă;
3. e previzibil că, la paritate cu aceste resuscitări din zone separatiste, SUA să aprindă şi ea fitilul în Daghestan şi Cecenia, de exemplu.