Traian Băsescu: Victor Ponta este profund corupt

Share
Traian Băsescu: "Rezist santajului de cea mai joasa speta a trustului lui Voiculescu de opt ani"
Traian Băsescu: „Rezist santajului de cea mai joasa speta a trustului lui Voiculescu de opt ani”

„Domnul premier Ponta si cu tata socru, cu toata trupa, gandesc ca pot utiliza comisiile de la Senat si a camerelor reunite, care sa ancheteze cum a luat fata mea creditul si pamantul, cred ca ma pot impresiona.

As vrea sa le readuc in memorie ca rezist santajului de cea mai joasa speta a trustului lui Voiculescu de opt ani, dublat o buna bucata de trustul Realitatea, cand il administra Vintu, iar acum e inlocuit de televiziunea lui Ghita, tot doua trusturi am pe post de denigratori fara rezerve. Amandoi fac ce stiu prin educatie, si turnatorul Voiculescu, si deputatul Ghita.

Ii recomand premierului sa mai infiinteze vreo doua trei comisii, tot pentru Ioana Basescu, si il asigur ca voi fi solidar cu fata mea atat timp cat acest sef de guvern. A ajuns sa utilizeze Parlamentul ca pe o maciuca politica, intr-o batalie pe care nu are cum sa o castige.

Eu stiu ca fiica mea a luat cinstit un credit, a cumparat cinstit un pamant de la un investitor italian si orice ar scormoni nu poate gasi nimic ilegal – nici trafic de influenta, nici conditii preferentiale, nici pamant luat de la morti sau ce mai spunea tata socru.

El a facut niste aprecieri neplacute la adresa mea, dar ma tem ca nu eu am fost la vanatoare cu Nastase, iar incidentul care s-a petrecut lasa urmari evidente.

„Victor Ponta e un premier corupt profund, care incearca sa-si ascunda hotia sub acte normative.”

Stiu cum va decurge ancheta, se vor duce prin sat, pe acolo, ca la orice restituiri sunt oameni nemultumiti, vor fi filmati si se va derula toata drama despre care eu nu stiu, si cum vor trimite ei la parchet. Cunosc diagnosticul, le doresc succes, mai bine ar face o plangere la parchet acum.

De astfel, de comisii se tem hotii, eu le privesc cu condescendenta, cu intelegere pentru Ponta, acompaniat de Voiculescu si Ghita, pentru ca ei atat pot, asta stiu sa faca, inscenari.

Ma uitam: Voronin il cheama in fata parlamentului pe presedintele Timofti, pentru ca eu am declarat ce am declarat. Asa face si Ponta, o cheama pe fi-mea, nici o deosebire intre felul in care gandeste Ponta si Voronin. Oricine poate sa cumpere pamant sa o faca, e un lucru bun si preturile sunt inca acceptabile.

Stiu, nu toti au veniturile pe care le are fata mea, dar oricine poate sa cumpere un petec. Nu ma tem ca vor veni strainii sa cumpere pamantul, retinerea mea e ca vor pleca cu recolta.

Ponta mai are niste furii si incearca sa-si ascunda propria coruptie sub aceste acuzatii gratuite. Victor Ponta e un premier corupt profund, care incearca sa-si ascunda hotia sub acte normative. A incercat sa faca sa dispara 400 de milioane de dolari, datorati de Rompetrol, ascunzandu-se sub o lege declarata neconstitutionala.

E corupt, pentru ca a vrut sa-si ascunda sub lege aranjamentele pentru Rosia Montana. E corupt, pentru ca luat 2.800 de hectare de pamant de la Academia Agricola si le-a transferat la CJ Braila.

Au si inceput sa faca o licitatie de arenda si, cand au aflat ca ma interesez ce se intampla cu terenurile, au renuntat si spun ca un an dau inapoi terenul, timp de un an, cand imi termin mandatul.

Smecherii nu cumpara pamant, ci iau in arenda de la stat. Ponta e profund corupt, pentru ca incearca si ii faciliteaza lui Ghita foarte multe contracte.

Protejatul lui e principalul jucator in institutiile guvernamentale, cand e vorba de proiecte IT, oricat se ascunde el, ca si-a dat firmele. E prima data cand avem un premier cu o cadenta atat de ridicata, care incearca sa-si ascunda actele de coruptie sub legi. Nu cred ca va merge foarte mult.

Share