
Badigardul premierului chinez Li Keqiang a declarat ieri că nicăieri în Europa regele, regina sau preşedintele nu-şi dă cu părerea pe bugetul statului. Acest lucru, crede Victor Ponta, se întâmplă doar în dictaturi şi ţări subdezvoltate:
„În toate ţările europene, inclusiv în România până în acest an, dezbaterea bugetului e atributul Puterii şi al Opoziţiei în Parlament. Nicăieri în Europa nu există regele, regina, preşedintele să participe, să se uite pe capitole bugetare, să-şi dea cu părerea unde trebuie să tăiem. Ăsta e un lucru care nu se întâmplă decât în dictaturi şi în ţări subdezvoltate”
Prim-ministrul confundă monarhiile constituţionale şi republicile parlamentare, în care regele nu are rol în puterea executivă, cu republicile semiprezidenţiale sau prezidenţiale, în care lucrurile stau puţin altfel.
În România, conform Constituţiei (pe care USL nu o respectă şi a şi călcat-o în picioare flagrant cel puţin acum un an şi jumătate), preşedintele are rol în puterea executivă.
Dezambiguizare
Trecem peste sastiseala lui Ponta cu bugetul, care ştie că actul normativ va fi trimis la preşedinte, apoi Băsescu îl va retrimite Legislativului, iar acesta se va mobiliza şi îl va vota din nou (oricine îşi dă seama cât de greu va fi pentru Parlament să se mobilizeze, ca să voteze din nou şi să trimită aceeaşi lege, în aceeaşi formă, la Cotroceni).
Măgăria abia acum urmează. Dezambiguizare – vorba englezului cela:
„Domnia-sa (n.n.: şeful statului)
, cum îl cunoaştem, nici nu cred că-l va citi (n.n.: pe buget; desigur, Băsescu e de papagal acolo, dumneavoastră însă ştiţi cu siguranță care e diferenţa între depreciere şi devalorizare).
Cred că îl va retrimite doar aşa, ca să arate că degeaba vor 20 de milioane de oameni ceva (n.n.: şi cei 7,5 milioane de la referendumul de demitere erau cam mulţi, acum sunt probabil şi mai puţini, că a început să vă înjure lumea, dar 20 de milioane? C’mon!)
, el vrea altceva (n.n.: să pună beţe-n roate competenţilor de excepţie din guvern).
Parlamentul e mobilizat şi parlamentarii vor reveni pentru a revota (n.n.: verbul a revota nu există, dai căutare pe dexonline şi îţi sugerează revolta, iar dacă dai substantivul revot iar nu ţine, îţi sugerează revolut şi revocat)
, după care, sunt absolut convins, preşedintele nu va încălca Constituţia încă o dată şi îl va promulga (n.n.: adică, dacă a retrimis o lege în Parlament a încălcat Constituția, iar dacă nu va promulga și va sesiza CCR va încălca iar Constituția)”
Incredibil… Redacţia StareaPresei.ro a numărat o prostie spusă de badigardul premierului chinez Li Keqiang la fiecare 12 cuvinte. De exemplu: art. 77 din Constituţia României stipulează: „(2) Inainte de promulgare, Presedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.„.
Victor Ponta a arătat că proiectul de buget reprezintă concepţia politică a USL, cu care s-a candidat în alegeri. Dezambiguizare:
„Bugetul reflectă până la urmă programul nostru politic, cu care am candidat în alegeri (n.n.: şi dacă puneaţi, la pgina 73, un purcel de lapte cu codiţa-ncârligată, desenat de Daniel Chiţoiu în timpul şedinţei de guvern, de plictiseală, era tot programul vostru politic de pus ţara pe chituci?).
Este un buget care nu prevede nici o tăiere de la nimeni, ci practic fiecare categorie importantă primeşte câte ceva în plus (n.n.: iar baronii locali foarte mult în plus, nesimţit de mult). De asta – i-am explicat ieri şi preşedintelui – suntem oponenţi politici. Dacă gândeam ca domnia sa, cum a gândit domnul Băsescu în 2010-2011, nu eram oponenţi politic, eram şi noi pe la PDL sau pe la alt partid. Gândim altfel decât domnia sa şi de aceea oamenii ne-au votat şi de aceea acest buget reflectă concepţia noastră”
Bine că gândeşte în alt mod Băsescu, că altfel acum Grecia, faliment, bailout, umblat prin gunoaie după ghiojdeală scria pe noi…
nota.: Acest articol e un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
