Noaptea trecută, un contributor al nostru, exasperat de propaganda uselistă, ne-a trimis un comentariu ironic în răspăr. L-am publicat. A devenit viral pe Facebook. A fost luat de bune. Există multă furie contra USL.
• citeşte aici: Să-l dăm jos pe tiranul Traian Băsescu!
Aici sunt două aspecte de subliniat.
PRIMUL: este unul de ordin general.
Facebook a modificat modul în care se citesc articolele pe Internet. Userii de pe reţelele sociale nu mai intră pe website-urile care oferă conţinut propriu. Ei citesc un titlu, o descriere de 150 de semne cu spaţii, văd o poză, dau like, fac un comentariu-două şi fug la următoarea postare.
La revedere exerciții de stil, variațiuni pe diverse genuri publicistice! Era evident că este un pamflet. Tuşele groase, nesimţite, sintetizarea unui şir de prostii lansate public de USL – toate acestea sunt tipice pamfletului fin, în răspăr. Dar e de înţeles: exact la fel se exprimă pe Facebook gibonii rătăciţi pe Internet ai USL.
Superficialitate. Altoită pe lipsa cronică de timp a oamenilor de bună-credință, care nu mai intră decât în parte în profunzimea realităţii fusion pe care o trăiesc, pentru că sunt într-o continuă fugă. Inclusiv pe Internet.
O citire atentă a postării în discuţie ar fi identificat clar folosirea locurilor comune tipice ultimei propagande useliste, care continuă şi, mai nou, se bazează pe ideea că Traian Băsescu a cam luat-o razna (ce porcărie ieftină!…). De aici exasperarea noastră, ca şi a autorului pamfletului în răspăr despre care vorbim. Oamenii se radicalizează.
AL DOILEA: este unul mai particular.
Evenimentele extrem de grave petrecute în ultimii doi ani, ce au culminat cu lovitura de stat eşuată din iulie 2012, au dus la înmagazinarea unei cantităţi enorme de ură în societatea românească.
Am văzut-o acum manifestându-se plenar. O sumedenie de oameni de bună credinţă au citit titlul şi descrierea de 150 de semne şi au început să ne lapideze. „Vă credeam oameni serioşi…”, „Plătiţilor!”, „Ruşine!” etc.
Administratorul unui grup respectabil de pe Facebook ne-a şters postarea şi ne-a scris în continuare pe privat, unde am continuat discuţia şi ne-am lămurit. Era revoltat. „Nu ai scris, domnule, un pamflet!”.
„Ba ai şi dat link la purtătorul de cuvânt al lui Băsescu”
– a strigat alt user la noi. Cel mai interesant este ceea ce a făcut cineva, care a înţeles destul de rapid că am scris un pamflet.
Anticipând ce se va întâmpla – lapidarea nedreaptă ce a urmat, a pus, pe câteva grupuri pe care era membru şi el, nota noastră finală, că postarea e un pamflet. Îi mulţumim pentru aceasta!
Mulţumim şi celor ce ne-au luat apărarea! Una peste alta, am înţeles că acest subiect („tiranul” Băsescu) nu (mai) este un subiect pe care în România se pot face ironii fine. Există lucruri cu care nu se glumeşte.
E foate grav. Pe vremea lui Ceauşescu, atât ne mai rămăsese: umorul. Acum îl pierdem şi pe acesta. Societatea românească se radicalizează. Potenţialul exploziv al acestei stări de spirit nu trebuie neglijat.