Canadienii scapă de infiltrările de cianură din sol prin criogenizare

Share

 

Am primit din Canada un mesaj exemplar pentru ceea ce reprezintă năpasta cianurilor în acest moment în lume.

Practic, nu există o soluție azi de stopare a contaminării mediului cu cianuri și atunci statele ce îşi permit financiar, care au lacuri de decantare rezultate în urma unor exploatări ce au folosit sau folosesc această metodă de extragere a metalelor, sunt obligate să criogenizeze aceste acumulări, până la decoperirea unei soluţii, undeva în viitor.

Dar criogenizarea aceasta este foarte scumpă…

„Trăiesc într-o zonă a Canadei unde cheltuim peste 1,5 miliarde de dolari în fiecare an ca să oprim expansiunea arsenicului şi a cianurilor rezultate din exploatarea vreme de 50 de ani a minelor de aur din zonă.

Ştiţi care este singura metodă de a stopa propagarea cianurii în pânza de apă freatică? Păi să vă spun eu, pentru ca sunt implicat în acest proiect.

Se foloşeste tehnologia de criogenizare a solului pe zeci de kilometri pătraţi. Pur şi simplu s-au săpat puţuri de 500 de metri adâncime pe toată suprafaţa şi s-au instalat maşini criogenice, care menţin temperatura solului sub zero grade.

Vă rog sa reţineţi că nu există soluţii, la ora actuală, de decontaminare a zonelor afectate. Tot ce putem face este să îngheţăm solul, pentru a împiedica arsenicul şi cianurile să se infiltreze adânc în pânza de apă freatică.

Costă enorm şi deocamdată nu există alte soluţii, deşi cei din domeniu caută soluţii de 10 ani. Nimănui nu-i convine să arunce 1,5 miliarde de dolari în fiecare an, pentru a izola porcăriile făcute de minele aurifere. Dar nu avem altă soluţie…”

Ar fi bine să ţinem cont însă şi de clima din Canada, care timp de şase luni este rece sau foarte rece. Aşa că la noi folosirea acestei soluţii ar fi şi mai scumpă, pentru că la noi e mai cald.

Share