„Roşia Montană? Şi-aşa e mizerie!”, spun adepţiii…

Share

Observăm ultimele slogane folosite de apostolii exploatării de la Roşia Montană:

PRIMUL Oricum acolo mediul este devastat, să devastăm definitiv şi irevocabil tot pentru bani.

Reacţia normală a unor politicieni responsabili, când văd că într-un loc (de exemplu la Roşia Montană) mediul este devastat, este să spună:

ok, bine că am descoperit măcar și acum dimensiunile dezastrului ecologic, să nu le mărim, să stopăm devastarea şi să acţionăm pentru ecologizare

AL DOILEA Oricum mai sunt şi alte exploatări în ţară care lasă în urma lor lacuri de cianură, ce mai contează încă una în plus?

Reacția normală ar fi:

mai sunt și altele? Înseamnă că avem o problemă cu legislaţia şi cu avizele necesare! Mai sunt şi altele? Nu cumva ar trebui să interzicem exploatările care lasă ape cianurate în România?

AL TREILEA Şi în Norvegia, ca care am dori să fim, există exploatări din acestea, de ce nu ar fi şi la noi?

(Cacofonia a fot intenţionată.) Nu, acesta este un fals argument. Unul otrăvit. Nu tot ce vine din Occident trebuie să fie exemplar pentru noi. Discriminarea pozitivă a homosexualilor sau a femeilor nu ne încântă. Extrema dreaptă corporatistă este o tară asupra căreia ne-am pronunţat de mai multe ori. Sunt multe astfel de subiecte.

Dacă în Norvegia se fac exploatări ce lasă în urmă ape cianurate, acesta nu este un exemplu bun pentru noi şi nu trebuie să-l urmăm.

Share