Victor Ponta, via Mediafax: „Regula este următoarea: oricine dintre noi poate fi acuzat de ceva, unii suntem acuzaţi zi de zi de ceva. Inclusiv acuzarea de către procuror are aceeaşi valoare ca şi apărarea avocatului. N-o să mă iau acuma după avocaţi. În momentul în care apare o decizie a unui judecător, cum a apărut vineri în cazul domnului Fenechiu, chiar dacă nu e defintivă, evident că am ţinut cont; nu-i definitivă, dar am ţinut cont de condamnarea domnului Fenechiu şi exact în acelaşi moment a plecat. Asta e o regulă pe care mă gândesc să o punem şi în lege, foarte clar”

Când vor citi aceste bazaconii, spuse ieri de Victor Ponta, cei de la Comisia Europeană, de la cabinetul comisarului Viviane Reding, se vor cruci cu cerul şi cu pământul.
Ponta ia legislaţia şi practica publică instituţională europeană tipică, o amestecă dezordonat cu interesele corupţilor din USL, face un compromis griuliu-căcăniu, la jumătatea distanţei între cum se procedează la Paris şi cum se face la Moscova ori în Belarus, apoi intră în pielea iresponsabilului vesel şi scoate bazaconii la lumină.
În practica instituţiilor publice tipic europene, inclusiv a ministerelor, dacă un ministru, în general un demnitar, este pus sub acuzare de procurori, conform unei legi nescrise care ţine de păstrarea integrităţii imaginii instituţiei pe care vremelnic o conduce, insul respectiv îşi prezintă demisia.
Într-adevăr, există puţine situaţii (comparativ cu cele în care demnitarul e declarat vinovat de instanţă), în care acuzaţiile sunt retrase. Regula este că avem încredere în magistraţi şi nu pătăm prestanţa unei instituţii cu prezenţa unui posibil demnitar corupt. A compara acest caz cu situaţiile mizerabile în care procurorii au dat NUP la Teodor Athanasiu și Tudor Chiuariu este regretabil.
De ce vrea Ponta să transforme în regulă un caz scandalos la nivel european, care ne-a făcut oaia neagră a Europei la criteriul politic, alături de Ungaria? Ca să termine politic România? Ca să apere corupţii USL?
Cert este că, în logica unui astfel de raţionament, ne aşteptam defapt să spună astfel:
Având în vedere că ÎCCJ trebuie să-l declare nevinovat pe Fenechiu, cred că ar trebui să stabilim prin lege că un ministru este demis din funcţie atunci când în privinţa sa există o sentinţă definitivă şi irevocabilă.
