Adrian Năstase, ieri, în instanţă, rugându-se de judecător să-i scadă pedeapsa cu cele şapte zile de sejur dansant la rezerva 605 de la Spitalul Floreasca:
„În realitate, eu am vrut să ajung la morgă, nu să amân pedeapsa”
Este o declaraţie care mă lasă interzis.
Adecă trăgându-şi glonţul fermecat, care a intrat prin hipoderma din faţa mărului lui Adam, apoi pe sub claviculă, ieşind prin muşchiul croitor al coapsei stângi a gâtului piciorului fesei drepte, dotate la coasta a treia batantă cu fular Burberry, Adrian Năstase, fost El Însuşi, fost Împăratu’, a vrut să-şi curme viaţa?
Să ajungă în Walhalla? Să-şi zboare creieraşii? Să se facă îngeraş? Să-şi strivească interioarele sensibile de pereţii eternităţii? Să cânte „Ave Maria” cu Farinelli?
Împărate
văd că eşti gras şi bine
vrei să-ţi dau nişte osânză şi de la mine?
Ai fălcuţele puţin fardate
cu vinişoare de la vinul din damigene de Corlate
împuşca-le-ai pe toate!
Incredibil! Şi era atât de simplu! Ar fi fost îndeajuns să-şi pună ţeava pistolului în guriţă şi să apese pe trăgaci. Desigur, după ce ridica piedica pistolului.
În urmă cu zece ani, când era premier, eram reporter special pe Guvern la Gardianul. Era sarcină de serviciu ca, de câte ori omul spunea două vorbe – trei prostii, să consemnez.
Ce pierdeam se convertea în amendă. Am luat amendă o singură dată, după ce am luat primă. Amenda era egală cu prima, prietenii ştiu de ce.
Acum, fostul politician ratează şansa de a fi deschidere în Revista Presei de pe website-ul meu.
Sic trasit gloria mundi.
nota: Această postare este un pamflet şi va fi tratat ca atare.