Răspunsul cel mai simplu este: până în pânzele albe, pentru că nu mai au cale de întors. 
Vor arde toate posibilităţile de a se ţine cu ghearele şi cu dinţii de putere pentru a împiedica inevitabilul. Întrebarea este însă: ce presupune acest lucru.
Vom începe cu un comentariu postat pe website-ul noastru:
Parea mea este ca totul depinde de EU…daca se fac ca nu vad, sau mai rau “ca nu au puteri” sa intervina [dupa cum s-aintamplat si alta data in istorie], atunci lupii tineri din USL se vor porci pana la capat! Din pacate tot spectacolul asta va costa foarte mult, si stim noi bine cine plateste..
Acest comentariu este tipic pentru felul cum vede în acest moment omul mediu de bun simţ din România, neangajat politic, această situaţie în care ne aflăm.
Ceea ce nu ia în considerare comentatorul nostru este că în acest moment Uniunea Europeană nu are pârghii concrete, legale, de a interveni în situaţia din România. Adică, de exemplu, dacă USL nu respectă deciziile Curţii Constituţionale, UE nu are cum să-i oblige pe liderii coaliţiei de guvernare să o facă.
Pe de altă parte, atragem atenţia că semnalele europene dure, care au fost date de toate grupările politice ce s-au manifestat până acum, nu indică intenţia UE de a interveni, ci de a da un exemplu celorlalţi membri UE că al doilea caz de tip România nu va fi tolerat: „Aşa veţi păţi şi voi”.
Intenţia primară a liderilor politici UE pare a fi în acest moment nu să rezolve situaţia din România, ci să facă din ea un exemplu de la categoria „aşa nu” pentru alte state europene cu astfel de tendinţe.
Unul dintre pericolele în stadiu incipient pare a fi cel al tendinţelor de extremă dreapta din Slovacia contra imigranţilor ce nu fac parte dintr-o minoritate etnică tradiţională. Şi e numai un caz.
Se ridică atunci, în atari condiţii, întrebarea: până unde sunt dispuşi să meargă cu acest rapt naţional nişte oameni care tocmai au încălcat grav o mulţime de legi din România, în frunte cu Constituţia?
Răspunsul: dacă ar fi după ei şi dacă românii stau şi se uită la televizor, aşteptând să le rezolve UE problemele, până în pânzele albe. Atragem atenţia că în lunile ce urmează este posibil să trecem prin momente foarte dificile.
Nu trebuie să ne facem iluzia că la începutul acestei săptămâni parlamentarii se vor întâlni şi vor repune în drepturi Constituţia şi legile ţării. Duminică, preşedintele interimar al ţării, Crin Antonescu, a participat la mitingul USL şi a îndemnat explicit românii să voteze pentru plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni. Aceasta este o încălcare gravă a Constituţiei, pe care Traian Băsescu nu a săvârşit-o niciodată. Una care nu va duce la suspendarea lui Antonescu de către un Parlament prietenos.
Opinia noastră este că urmează noi grave încălcări ale Constituţiei. Se va miza demagogic pe asmuţirea nervului ultranaţionalist („România e stat independent şi suveran, nu ne dictează nimeni nouă ce să facem la noi în ţară”), iar reacţia represivă a UE, a Occidentului, va fi exact ce doresc liderii USL: excomunicarea României din Uniune şi aproprierea ei de Rusia.
Pe de altă parte, să prospectăm puţin tensiunile şi indecizia din jurul datei de 29 iulie. Estimăm (dar nu ne dorim aceasta) că în această săptămână Parlamentul va reînnoi cumva prin lege ordonanţa de urgenţă dată de Guvern, prin care la referendum preşedintele poate fi demis cu 50% plus unul dintre alegătorii prezenţi la vot.
Astfel, după referendum Curtea Constituţională va avea trei posibilităţi: să se facă de panaramă şi să valideze referendumul; să ţină sus steagul constituţionalităţii şi să invalideze referendumul; să se pronunţe iar prin criptica pentru non-jurişti inadmisibilitate, dacă USL reuşeşte cumva să castreze iar această instituţie în Parlament.
Posibilităţi sunt multe. Cea mai greu de imaginat acum (dar pe care trebuie să o luăm în calcul) va fi aceea în care ţara va avea la un moment dat doi preşedinţi, unul legitim, revenit la Cotroceni şi unul ilegitim şi interimar şi, analog, câte doi preşedinţi ai Senatului, Camerei, câte doi avocaţi ai poporului ş.a.m.d.
Aceasta va consfinţi ceea ce tot spunem de ani de zile pe acest website: splitarea tot mai profundă a realităţii româneşti în două – realitatea adevărată şi realitatea alternativă propusă de unii, care au ajuns acum să fie numiţi pucişti.
Repetăm deci întrebarea din titlu: în atari condiţii, până unde sunt ei dispuşi să meargă?