Un şahist politic – Băsescu, în contra unor amatori – USL

Share

Mutările de maestru politician făcute de Traian Băsescu în anul electoral 2012 continuă. După ce i-a propus lui Victor Ponta, de faţă cu Crin Antonescu (care seamănă tot mai mult cu liderul celui de-Al Treilea Reich, de parcă cineva îi injectează intravenos hitlerină) şi Daniel Constantin, să fie prim-ministru, iar delfinul lui Năstase s-a făcut că plouă, acum a propus USL plecarea sa de la Cotroceni, în anumite condiţii.

Lucian Urcan

Sincer, mi-aş dori să urmez în viitor şcoala politică pe care ar înfiinţa-o Băsescu, poate voi învăţa ca jurnalist să înţeleg mai bine cum se face politica.

Plecare de la Cotroceni care, în viziunea preşedintelui, ar putea avea legătură directă cu voinţa românilor: modificarea Constituţiei. O modificare deja cerută de români într-un referendum, despre care USL vorbeşte nevorbind de foarte multă vreme şi care le stă în coastă ca sula.

• BiziDay (Moise Guran): Flotare logică

Gestul tipic România Mare (am avut impresia că-l văd pe Vadim, acum 20 de ani, spumegând) făcut de Victoraş Ponta, atunci când a rupt scrisoarea lui Băsescu, este de o tâmpenie incredibilă.

Gesturile politice de şahist redutabil făcute de Traian Băsescu au o caracteristică ucigătoare: dacă nu răspunzi adecvat, în jocul politic democratic, ci ca un tembel extremist, te descalifici dramatic. Victoraş exact aceasta a făcut.

• Contributors (Vladimir Tismăneanu): El Che si El Crin: Vise de primadone ofuscate

Acum Băsescu pregăteşte, cu un killer instinct extraordinar, următoarea piatră de moară de atârnat de gâtul USLaşilor, aşa încât în plină campanie electorală pentru legislative liderii partidelor USL o să umble prin ţară-ncovoiaţi ca nişte bătrâni de 95 de ani, de câte chietroaie politice le-a atârnat de beregată şeful statului.

Deocamdată, să vedem care sunt primele două:

1. V-am propus ca liderul partidului cu cea mai mare pondere parlamentară actuală din Opoziţie, Victor Ponta, să fie prim-ministru. Aţi refuzat.

2. V-am propus ce vreţi: să plec de la Cotroceni, dar în condiţiile mele, ascultând de voinţa românilor – modificarea Constituţiei. Domnul Ponta a rupt scrisoarea mea în Congresul USL.

Şi congresul USL… Ce a fost acest Congres? Au fost aleşi prin vot noi lideri? Nu. S-a stabilit o strategie politică nouă, coerentă, de viitor? Nu. A fost o mişcare de imagine şi atât. De când face congres o coaliţie de partide… pentru ca liderul partidului numărul unu din coaliţie să rupă în plen o scrisoare oficială a şefului statului?

USL se dovedeşte încă o dată o grupare de urechişti politici dezorientaţi, împestriţaţi de dalmaţieni politici, speriaţi de anchetele DNA care curg ca ploaia ce cade acum peste ţară.

Aceştia, în disperarea lor, doresc un singur lucru: răsturnarea actualului establishment democratic, cu tarele sale cu tot singurul pe care putem miza, ca să reinstituie o versiune 2012 a liniştii corupte dintre anii 2001 şi 2004, când dosarele marilor corupţi erau dosite prin sertarele procurorilor, la ordinul politic al mai-marilor zilei.

De nu ne-am întoarce din nou acolo…

Share