motto:
„Cine nu îşi cunoaşte trecutul va fi condamnat să-l repete” (Goethe)
Semnificaţia 
adoptării de către Parlament a Legii lustraţiei este mai curând una legată de prezentul politic, decât de trecutul mizer comunist al României şi de viitorul decomunizat al acesteia.
Atunci când ar fi fost nevoie ca foştii comunişti şi foştii membri ai aparatului represiv să fie lustraţi, acum mai bine de 20 de ani, acest lucru nu s-a petrecut.
Generaţii întregi de infractori naţionali şi locali au continuat nu să trăiască bine-mersi, ci să ne călărească neopriţi de nimeni, corupând mediul politic, economia, învăţământul, cultura, dându-şi mâna cu interlopa, cu mafiile mari şi mici şi compromiţând viitorul statului român.
Ei au creat false criterii valorice, au pervertit suflete, minţi, conştiinţe, nenorocind oamenii şi făcându-i lichele.
Acum, când nu mai foloseşte aproape nimănui nicicum, această lege este adoptată ca să li se dea USLaşilor un ciocan sănătos în cap, adică: „Vedeţi, bă, fraierilor, dacă chiuliţi dîn Parlament, ce vă facem? Veniţi naibii la muncă odată!”.
Iar aceiaşi care au adoptat actul normativ au avut grijă să-i scoată din lista lustraţilor pe foştii activişti UTC (că membri UTC, măi băjeţilor de la Gândul, am fost toţi cei care am împlinit vârsta necesară cel târziu în anul 1989 şi nimeni nu ne-ar lustra, că ar trebui lustrată o ţară întreagă, ceea ce e o tâmpenie), ca să poată să fie premier MRU.
Pentru că, da, miza şefului deputaţilor PDL, Mircea Toader, era să nu se trezească lustrat premierul în funcţie, fost activist UTC prin ’89 toamnă. Ceea ce, din punctul meu de vedere, nu spune mare lucru, dar demonstrează cum facem serpentine legale în funcţie de interesele noastre meschine.