De multe ori, în ultimele luni, am vãzut aceasta: când se plimbau braţ la braţ pe lângã pãdurea 
tutelarã, am remarcat felul straniu în care, încet-încet, comportamentul cârlanului obraznic se diferenția treptat, tot mai dramatic, de cel al cocostârcului tras de sfori.
În timp ce cocostârcul devenea, din dorința de a nu se vedea foarte bine în lumina puternicã de lângã liziera pãdurii, tot mai mohorât și tãcut, golindu-se de substanțã ca un sifon de apa carbogazeificatã din interior, cârlanul obraznnic începea sã facã schime ciudate, aparent fãrã nici o explicație logicã.
De exemplu, ca sã asculte mai bine pãsãrile pãdurii, vulpile prietene sau oile de la tembeviziunile aliate, a început sã miște din gâtul sãu neobișnuit de scurt, precum cameleonii pe frunzã, atunci când simt prezența raptorului și se schimbã la culoare ca să nu fie observați.
Cârlanul schiombea ochii, holbizându-i și chiorpindu-se chiorpaș în jurul sãu. În prezent, din cauza acestei schime faciale, ochii bãtrânului cârlan nãrãvaș s-au schimbat. Glasul i s-a isterizat.
Vorbește în categorii mari, pe un ton răstit, autoritar. Se spune cã, atunci când se bãrbierește, la 
prânz, la trezire, în baia sa proprie și personelã, cârlanul face exerciții de empatie urlatã, fixându-se pe sine însuşi empato-isteric în oglindă.
hellosm Crin Antonescu pe vremea când încă nu se cârlănise.
Expresia ochilor a devenit tot mai disperatã. Privirea de fiarã hãituitã s-a instaurat în douã pupile mobile, de om stresat, fixate deasupra unor cearcãne pungite, negre-vineţii, de ied fricos. Din ce motiv? Nu ştim. Sau încã nu ştim. Sigur că vom afla.
Ştim însã cã aceastã metamorfozã dramaticã a fost însoțitã de sumbrizarea (dacă ne este permis barbarismul) cocostârcului tras de sfori, pânã când într-o zi, din spatele acestuia, și-a ițit gâtul uscat, pielos ca o curea taninatã bine, bãtrânul pelican edec, spunând despre cârlan aşa:
„Eu sper ca raţiunea sã învingã. Cocostârcul pe care-l trag zilnic şi seralnic de sfori a evoluat bine, s-a mai maturizat. Ştiţi când spuneam cã e nãrãvaş ca un cârlan. Vãd acum că ăla mai în vârstã e mai cârlan”
Morala fabulei e astfel: niciodată nu vei reuşi sã pui să tragă împreună la aceeaşi căruţă un cârlan nărăvaş şi un cocostârc blazat tras de sfori.