O zi din viaţa lui Crin Antonovici

Share

~Spartakus~

Ziua de muncă a lui Crin Antonovici începe foarte devreme, presupunând, prin absurd, că se încheie vreodată, fiindcă la el toată viaţa a fost o muncă neostoită, necurmată, pusă în slujba poporului.

foto: haluci-nation

Ilustrul politician e atât de prins de activitatea febrilă încât îşi roagă şoferul să-i ducă fetiţa la şcoală şi să-i cumpere şi nişte cartofi, să vadă naţiunea că el nu mănâncă icre negre şi friptane, ca alţii, ci hrana săracului, cartoful care ne-a scos din foame şi pe timpul secetei şi ne-a făcut mari.

După ce lucrează deci intens la domiciliu, pe la ora 13, senatorul pleacă la muncă. Dar nu merge la Senat, cum am fi tentaţi să credem, judecând după calitatea lui de parlamentar.

Nu merge, pentru că nu e ziua în care trebuie să-şi încaseze leafa de parlamentar, aia ciuntită de tiranul Băsescu de parcă şi-aşa n-ar fi fost ea îndeajuns de amărâtă.

Se duce, în schimb, pe Kiseleff, la sediul USL, să pună ţara la cale cu colegii din USL. Nu stă mult, să nu se contamineze prea mult de roşu-n gât, şi pleacă pe Aviatorilor, la sediul PNL, unde trudeşte preţ de trei ceasuri.

Nimeni nu trebuie să-l deranjeze: lucrează la doctrină şi la programul de guvernare. Chiar dacă pe ăsta nu l-a văzut nimeni, surse bine informate ne-au şoptit că e vorba de ceva atât de stufos încât neobositul Crin Antonovici trebuie să lucreze la program şi după program.

La 17:30, extenuat, dar fericit, parlamentarul se duce să-şi ia de la bunici fiica, pe care tot şoferul a adus-o de la şcoală. Colac peste pupăză, el trebuie să mai petreacă încă jumătate de oră în traficul infernal, pentru că nesimţiţii ăştia de şoferi bucureşteni, pe care tot încearcă să-i civilizeze, nici de-ai dracu’ nu s-ar da la o parte din faţa unei maşini cu girofar.

Ce dacă e Logan? Cu atât mai mult ar trebui să-i facă loc, ba să se mai şi plece, cuviincioşi, în faţă unui asemenea exemplu de modestie. Pentru că, nu ştiu dacă ştiţi, Crin Antonovici are şi un ditamai jeep BMW, şi o limuzină, aceeaşi marcă, primită ca sponsorizare, dar el nu vrea să epateze cu ele, ca alţii.

Şi dacă Cezar mergea în fruntea trupelor pe jos, aşa merge şi el, dar în coada coloanei, în Loganul Senatului. Ba, supremă dovadă de modestie, îi impune şoferului ca, şi atunci când îi duce/aduce copilul şi când merge la piaţă să cumpere cartofi şi când mai face alte treburi de fată-n casă cu categoria B la bază, să folosească nu BMW-ul din dotare, ci tot Dacia dată de stat, evident, cu benzină plătită tot de stat.

Şi asta nu fiindcă o măgăoaie de jeep… citeste tot pe Reporter Virtual


Share