In Povestea neromantata a Codului Muncii din ziarul Adevarul, Dinu Patriciu (daca as fi om de afaceri si as avea un trust de presa, mi-ar fi jena sa-l folosesc pe post de bata, pe care sa o indrept fix in capul unora, cand vreau sa-mi expun public umorile) explica:
Prin 2002, înainte de a se decide accesul nostru în Uniunea Europeană, discuţia despre relaţiile de muncă s-a înteţit. Atunci, un avocat american cu reputaţie internaţională, care de altfel a profesat în România mai mult de 15 ani, a redactat un proiect de Cod al Muncii. Ideile lui şi ale câtorva capitalişti idealişti cu care a colaborat demolau ruinele vechii aşezări a relaţiei angajat-angajator.
Statuau libertatea încheierii contractului individual, drepturile şi obligaţiile reciproce liber consimţite, libertatea stabilirii criteriilor de evaluare şi de participare a angajatului la profitul muncii sale, a echipei şi a corporaţiei.
Propus Guvernului sub egida Camerei de Comerţ Româno-Americane, el nu şi-a găsit niciun ecou în afara zgomotelor din presă…
… urmand ca ulterior, acum, sa aiba, in conditii de criza, mai mult succes.
Observati perversitatea acestor afirmatii. „Capitalistii idealisti” venisera cu un proiect legislativ care continea idei ce „demolau ruinele vechii asezari a relatiei angajat-angajator”. Aceste vechi relatii erau cele caracteristice democratiei de tip liberal, cu care nu se intelege Patriciu.
Ideile capitalistilor visatori statuau „libertatea incheierii contractului individual, drepturile si obligatii reciproce liber consimtite”, etc. Dar ce, in Romania pana in 2002 nu aveam dreptul sa incheiem contracte individuale? Nu puteau participa angajatii la profitul muncii lor, al echipei, al corporatiei? Vorbe-n vant, miza era alta atunci.
Miza era exact inversul: faptul ca angajatii aveau aceste libertati, din cauza carora libertarianistii considerau ca nu pot sa-si majoreze profiturile in Romania, jucandu-i in picioare pe angajati cum vor ei.
Se nasc deci cateva intrebari: cum se numeste acest avocat? De ce nu-i scrie Patriciu numele in clar? Noi avem niste banuieli, dar vrem sa vedem numele in clar. Care sunt numele acestor „capitalisti idealisti”, cu care a colaborat acest avocat american? Nu de alta, dar sa stim si noi cine ne-a capsat, de unde ni se trage si 
ce am pacatuit sa ni se intample asa ceva tocmai in plina criza.
foto: Adevarul
Faptul ca guvernul Boc, cu sustinerea totala a presedintelui Traian Basescu, de parca ambii ar fi hipnotizati, vine cu o modificare legislativa dramatica, bazata pe un proiect american extremist, este extrem de grav.
Am scris „proiect american extremist”. Pare o exprimare dura, nu-i asa? Trebuie sa intelegem ca acei „capitalisti idealisti”, despre care vorbeste Dinu Patriciu, sunt cam ca ultranazistii lui Hitler, care militau pentru solutia finala, si pe care Adolf ii numea la fel: niste idealisti plini de intentii bune.
Evident, o sa mi se spuna ca exagerez. Nu exagerez deloc. Avem de-a face cu o miscare contemporana neofascista, de extrema dreapta, care se insereaza pe nesimtite in capitalism, arogandu-si cuceririle sale si transformand capitalismul contemporan in cu totul altceva.
Dinu Patriciu propune acum pentru aceasta o realitate istorica alternativa, in care isi doreste probabil sa credem:
În 2005, pe valul schimbării, textul avocatului a fost preluat de Consiliul Investitorilor Străini şi Asociaţia Confederaţiilor Patronale din România.
Consiliul Investitorilor Straini nu este altceva decat organizatia transnationalelor din Romania, ale caror interese le cunoastem si pe care statul roman ar trebui sa le intampine cu caldura si sa le tempereze cu diplomatie.
Nu o face, nu o mai poate face astazi. FMI ne-a pus cu spatele la zid, dupa doua decenii de tembelism politic national: ori facem cum spune FMI, ori ne-am ras. Asa procedeaza Fondul cu statele aflate in dificultate financiara, din cauza lacomiei si incompetentei clasei politice.
Iar statele aflate intr-o asemenea situatie raspund, mai greu sau mai usor, la comenzile de politica economica ale institutiilor Bretton-Woods: azi, in Romania, flexibilizam legislatia muncii, sacrificand romanii, ca sa salvam Romania.
In fruntea bucatelor se afla cateva interfete patriciene tipice, asa cum au mai fost si cum puiesc in jurul omului. Una este ACPR, aflata in fruntea promovarii noii legislatii a muncii, de extrema dreapta, asa cum am explicat deja.
Chiar daca Dinu Patriciu ar dori sa credem ca totul s-a petrecut, asa, adhocratic, stocastic, prin aparitia spontana a unor institutii iesite fix din spuma marii, precum Venus.
Dar nu, nu este deloc astfel. Sa vedem ce scria despre relatia dintre ACPR si Dinu Patriciu Armaghedonul oligarhilor inca din anul 2005, iar atunci vom intelege in cu totul alta cheie si in complexitatea lucrurilor ce anume face Patriciu, prin cine si cum:
ACPR-ul lui Patriciu intentioneaza sa obtina 11 locuri in CES (desi semneaza doar patru contracte colective de munca la nivel national), astfel ca UGIR-903 si CONPIROM (care semneaza impreuna 15 contracte) ar urma sa primeasca doar doua locuri.
Celelalte doua locuri ar urma sa fie distribuite „altor organizatii patronale“ (cu doua contracte semnate) care pot fi oricand „racolate“ de ACPR. Daca acest calcul se va materializa, asociatia condusa de Dinu Patriciu ar avea rolul de judecator suprem in CES.
Cele scrise de autorii Armaghedonului oligarhilor in urma cu cativa ani s-au implinit: azi, ACPR-ul lui Patriciu domina CES si scopurile lui Patriciu sunt tot mai vizibile: control, dominatie, oligarhie. Totul pare a merge minunat pentru conu’ Dinu.
Conu’ Dinu isi construieste in timp parghii de putere. Este mult mai parsiv si dibaci decat Vantu, care a lucrat la vedere, sfidand, enervand pe multi si facand parada de metodele sale de lucru aflate la limita ilegalitatii sau dincolo de aceasta.
Conu Dinu’ a vrut ca la Presedintie sa fie omul lui. Nu i-a iesit figura si patimeste si acum. La Guvern a vrut sa-si puna omul. Tariceanu, prietenul si partenerul lui de mantzocarii, a fost premier ani in sir. Patriciu vrea control.
Asupra presei, asupra CES-ului, asupra a tot ce poate controla. Conu’ Dinu vrea sa conduca Romania din umbra. La jumatatea anilor ’90, a inteles ca nu are charisma sa fie politician ales, pentru ca lumea nu l-a vrut primar general. Si-a schimbat strategia si a venit pe turnanta afacerilor la nivel inalt.
Trebuie sa fii un bun balerin ca sa faci asa ceva, iar Dinu Patriciu stie baletul acestui gen de lucruri, pe care le stapaneste cu maiestrie. Numai ca uneori balerinii isi mai si scrantesc picioarele, care sunt fragile, chiar daca ei nu-si dau seama intotdeauna de acest lucru.