Cine pe cine dărâmă. Fondul Proprietatea vs. Bursa

Share

Actiunile Fondului Proprietatea (simbol bursier FP) pierdeau la ora 14,30 aproape 1,5 % din valoarea cu care închiseseră ziua de ieri (n.n.: miercuri, 16 februarie). FP este trimis la vale de presiunile încă destul de considerabile de vânzare ale celor care au acumulat acţiuni la preţuri de două şi de trei ori mai mici, de pe piaţa gri.

foto: Buna Ziua Iasi – Fondul Proprietatea se listeaza la Bursa

fotoinfo: (marti, 25 ianuarie 2011) „Abia dupa cinci ani de la infiintarea sa, Fondul Proprietatea a ajuns, in sfarsit, sa-si atinga scopul pen­tru care a fost creat: despagubirea per­soa­nelor care au fost desproprietarite abuziv in timpul regimului comunist”

Toată lumea se lamentează, dar ce ar fi vrut? Nu aşa spuneau toţi meseriaşii că se va întâmpla? Tristeţea este că va fi nevoie de mai mult de trei luni ca să se stabilizeze preţul şi că nici la anul FP nu se va tranzacţiona măcar cu un discount rezonabil faţă de valoarea sa.

Mă rog, tristeţe pentru cei amăgiţi cu despăgubirea… că alţii, care au făcut jocurile… Oricum, FP încă mai dublează lichiditatea de 2–3 miliopane de euro şi mai dă ceva de mancare brokerilor, ca să nu-şi schimbe chiar toţi meseria.

Toată lumea se lamentează, dar puţin îşi aduc aminte de pictura întreagă: toată piaţa este sub ameninţarea unei tendinţe de scădere destul de serioase. Amintiti-va ce spuneau analiştii acum două zile: dacă indicele societăţilor de investiţii financiare (SIF) cade sub 22.000 de puncte, e pericol mare!

Indicii bursieri sunt nişte medii ponderate ale preţurilor acţiunilor, care intră în portofoliile lor. Preţul este ponderat cu proporţia cu care intră în portofoliu… citeste tot aici

Share