Ca jurnalist, trebuie să ai grijă să nu laşi sentimentele personale să treacă dincolo de textul 
scris. Am încălcat o dată această regulă atunci când mi-am relatat experienţa personală la 20 ani de la Revoluţie. Acum, la moartea lui Adrian Paunescu, o voi face din nou. Şi cred că Adrian Paunescu nu poate fi iertat.
Ca să înţelegi Fenomenul Adrian Păunescu, trebuie să înţelegi fenomenul Piata Universităţii. În 1990 nu aveam alt model de coeziune socială. Nu ştiam cum să ne exprimăm colectiv pentru că nu avusesem nici o experienţă de solidaritate colectivă. Cu două excepţii: meciurile de fotbal şi Cenaclul Flacăra.
Vă mai amintiţi de „Ole, Ole, Ceauşescu nu mai e”? Era o formulă pe care am preluat-o cu toţii de pe stadioane. La fel, în Piaţă, am preluat formele de manifestare a protestului de la Cenaclu. Până şi simbolul Pieţei – un L format din index şi degetul mare – era copiat de la Cenaclu.
Cristian Paturca era original, dar toţi ceilalţi, inclusiv Valeriu Sterian, trecuseră, la un moment dat, prin Cenaclu. Am modelat Piaţa Universităţii după modelul Cenaclului Flacăra, pentru că nu ştiam altă formă în care să ne manifestăm revolta.
Mai rău, sunt suporter al Universităţii Craiova şi stiu ce forţă are imnul compus de Adrian Păunescu, cel puţin în Oltenia, în rândurile celor care iubesc Ştiinţa. Şi totuşi, e o problema!
Problema e că Cenaclul Flacăra nu era o formă de revoltă, ci una de propagandă… citeste tot aici