Intre pietismul pro-paunescian, foarte usor de vandut la pret mic si ieftin la auzire si ascultare si contestarea totala si argotica, am ales, pentru randurile care urmeaza, in pofida pamfletului pe care as putea sa-l scriu, tonul sobru si retinut. Totusi, voi face niste afirmatii categorice, conforme crezului meu.
1. Adrian Paunescu nu va ramane in istoria literaturii romane ca unul dintre marii nostri poeti. Nu va fi alaturi de marele clasic si primul modern Eminescu, nu va fi niciodata nici macar la nivelul soldului stanescian, ori poate la cel al umarului arghezian. Versurile absolut fantastice scrise
de Lucian Blaga umilesc strofa lunga, dar scurta paunesciana.
FOTO: Timpul de Moldova
Adrian Paunescu, acest reflex comunistoid-mayakovskyan al poeziei romane, va ramane, din punctul meu de vedere, ca a fi fost cel mai mare risipitor de talent poetic pe care l-a cunoscut Romania vreodata.
Acest extraordinar creator de versuri rimate, sonore, sententioase, demonstrative, teribiliste, redundante a pus ideile in slujba versului, iar versul in slujba intereselor sale, nu exact invers, asa cum ar fi trebuit sa o faca, daca voia sa fie un mare poet.
Defapt, un lot consistent de emuli ai marelui poet de geniu Nichita Stanescu, dupa moartea acestuia, au migrat in apropierea lui Adrian Paunescu.
Si este clar ca si-a dorit sa fie un mare poet, fiind foarte preocupat de propria sa posteritate (ceea ce este complet strain unui mare artist), numai ca spiritul epicurean si oportunismul sau proverbial l-au oprit din a face sacrificiul si de a rupe din sine poezia. Ca sa rupi din tine poezia trebuie sa rupi, odata cu ea, carnea ta poetica, iar aceasta se rupe numai odata cu sufletul.
Iar aceasta numai daca sufletul acela este cumva, acolo unde se rupe, dar exact acolo, pur. Pentru ca, vedeti, poezia, ca act de creatie, este un canibal de o ferocitate incredibila si cu un instinct nemaipomenit.
Nu apare niciodata decat acolo unde gaseste o bucatica cat de mica de suflet pur si, cand o gaseste, se hraneste cu ea cu nesatie, nelasand in urma decat parjol si poezie.
2. Adrian Paunescu a fost singurul politician roman dinainte de Revolutie care, comunist fiind, a facut politica la nivel inalt, concurandu-l pe Ceausescu prin adunarile sale cenacliere, la care reusea dislocari spectaculoase de mase umane.
Aceste dislocari de mase umane erau puse in slujba comunismului si, paradoxal, daca asculti multe poeme, cuvantari si cantari din aceste cenacluri acum, descoperi ca ele sunt mai valoroase decat aveai atunci impresia.
Exista un bicefalism multiplu al acestor manifestari duale. Erau comuniste la extrem, si totusi iconoclaste si, prin iconoclastie, anticomuniste. Erau patriotarde si demagogice, si totusi plecai de-acolo satul de demagogie si doritor de dreptate, adevar si libertate.
Erau impresionante si, in interiorul sistemului comunist, vinovate de un soi de impuritate pura, si totusi de pe stadioanele cotropite de Paunescu si Cenaclul Flacara se adunau saci cu chiloti de dama.
In interiorul libertatilor permise de sistemul comunist, cenaclistii se comportau pe scena ca la Woodstock, iar in viata lor public-privata extraconcert emulau in jurul lor uneori o boema teribilista, sora cu excesele celor de la The Who.
3. Adrian Paunescu a fost un politician roman post-Revolutie controversat, care ma umplea de scarba, cand vorbea ca poetul de curte despre PSD si ma umplea de incantare, cand simtea nedreptatea, nemernicia, ipocrizia, nimicnicia si prostia, in complexele sale forme umane, primprejurul sau si le lipea de perete din cateva cuvinte simple si plastice.
Caracteristic poetului Adrian Paunescu este extraordinarul poem despre taxarea aerului si a tuturor celor existente, compus probabil intre doua voturi in Parlament, care insa, sa fim intelesi, nu va ramane.
E bine sa intelegem acest lucru cu maxima claritate. In poezie, cand spui metaforic un lucru odata ai sansa sa faci poezie. Cand o spui de doua ori, devii pisalog. Cand o spui de trei ori nu te aude nimeni. Ai o singura sansa: daca repetarea aceasta a spunerii poietice (si tine de poemul modern) anunta mereu o viziune complet diferita asupra aceluiasi fapt.
Oricat de monstruos ar parea: din punctul meu de vedere, tot ce a scris Paunescu poezie, dincolo de claritatea poemului Fat Frumos, este dominat (cu parere de rau o spun) de o doza mai mica sau mai mare de spumant parapoetic:
Oameni, oameni, fratii mei,
Disperatii, fericitii,
V-ati spalat de superstitii,
De demoni si dumnezei.
Însa-i nu-i destul folos
Daca peste tot ce este
V-ati spalat si de poveste,
L-ati pierdut pe Fat-Frumos.
Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângera ca rana,
Unde este Consânzeana,
În ce bolti, pe ce pamânt?
Ma ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde va e basmul, oameni.
Ce-ati facut cu Fat-Frumos?
Fat-Frumos n-a existat,
N-a stat nimanui în cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist baiat.
De pe la a patra strofa, dupa cum se observa in continuare, substanta poetica incepe sa se dilueze si este inlocuita cu didacticism explicit, autodemonstrativ, autogenerator de vorbe goale, din punct de vedere poemistic. Dar nu vreau sa fac aici analiza literara.
Mai visati de vreti sa fiti
Fericiti cu capu-n perna,
Feriti epoca moderna
De rigizi si scofâlciti.
Din prea mult entuziasm
Sa nu spargeti Voronetul,
Dati-i voi mai mare pretul,
Oameni, mai râvniti la basm.
Voi, care aveti copii,
Nu-i lasati sub gând satanic,
Sa respire sterp, mecanic,
Ca si când nu ar fi.
Doborâti himera jos,
Oameni, reveniti în lume,
Pe umana noastra culme
Regasiti pe Fat-Frumos.
Fat-Frumos si toti ai lui,
Fiinca unde nu-i poveste
Lume nu-i si om nu este
Si, de fapt, nimica nu-i.
El venea la noi pe jos
Si ni l-au rapit piratii,
Vamesi vigilenti, redati-i
Actele lui Fat-Frumos.
Si, in fine, creatorul se linisteste, se intoarce la poezia simpla, eminesciana (sau poate bolintineana, cum sustine Viorel Padina) si inchide scriind o strofa frumoasa, clara, simpla:
Dati-i viata înapoi,
Ochii mari, miscarea buzii,
Fat-Frumosul din iluzii
Si frumos numai prin voi.
4. Poate ca sunt nedrept. Sigur ca sunt nedrept vorbind de-abia la final despre marele jurnalist si formator de jurnalisti care a fost Adrian Paunescu. Probabil ca inainte de Ion Cristoiu, Adrian Paunescu a fost precedentul mare jurnalist pe care l-am avut, dar preponderent formator de ziaristi, nu facator de publicatii.
Poate si pentru ca s-a identificat cu Flacara. Nu voi uita cat de multi fosti apropiati ai lui Paunescu, poeti, jurnalisti, muzicieni au simtit acelasi lucru in preajma acestui om: te sugea de energie. Era un receptacul uman al energiei altora. Era un vampir energetic al celor din jurul sau. Un alt vampir mai mare l-a luat si pe el acum.
In rest… despre omul Adrian Paunescu, pentru excesele sale si micimea de care dadea dovada in unele ipostaze ale vietii, as prefera sa nu scriu. In orice caz nu acum. Sa-l ierte Dumnezeu si sa-i fie tarana usoara…
PS: In continuare, voi publica diferite de puncte de vedere, probabil diferite de al meu, referitoare la cine a fost si ce a reprezentat, dar si ce va reprezenta de acum incolo Adrian Paunescu.
ci faimoase, nu si…
bai io aici pentru mine e clar carevasazica, ce atatea litere….
e o dihotomie: 1. Adrian Paunescu a fost un mare poet, pentru ca e recitat si cantat si azi pe munte si aiurea, versurile lui sunt „popular”, deci nu populare, si faimoase. 2. Adrian Paunescu a fost un porc si o javra politica, un ticalos comunist. Da, cand a murit A.P., a murit si javra, dar si poetul.
Diana Moga Christensen:
Comparatia cu Eminescu, Stanescu, Blaga si Arghezi este cat se poate de corecta. Are sens, chiar daca sunt epoci diferite.
Ceea ce sustineti dumneavoastra:
[…]fiecare a scris in stilul si timpul sau si despre propria viata[…]
… nu are sens.
Nu exista mai multe seturi de criterii pentru aprecierea unei creatii, in functie de epoca, ci unul singur, la fel de dur si de clar si cand vorbim despre Publius Ovidius Naso, si despre Georg Heim, si despre Aimee Cesaire, ca si despre Nichita Stanescu sau Adrian Paunescu.
Iar peste 20 de ani, Nichita Stanescu va fi tot acolo, in pantheonul marilor nostri creatori, iara Adrian Paunescu, imi pare rau ca trebuie sa va dezamagesc, nu.
Cat despre povestea cu jurnalul si cu autorul, nu am inteles la ce anume va referiti.
gogu frontieristuo:
Pentru un frontierist, sunteti putin cam prea gogu.
Adica: ce va face sa credeti ca, apropos de ceea ce am scris deja mai sus, Paunescu bate la usa nemuririi? Stiti cati ca el, versificatori extraordinari, s-au irosit in perioada interbelica?
Aveti idee cate quintale de versuri diluate au comis acesti bieti oameni, despre care nimeni nu mai stie nimic acum, decat poate daca citeste „Istoria…” lui George Calinescu, iar aceasta daca au aratat cat de cat un talent demn de luat in seama?
Cat despre mine, daca sunt un nemuritor sau un muritor, aceasta oricum nu voi stabili eu, ci urmasii mei, pe mine nu asta ma intereseaza.
Ma bucur insa ca ati reusit sa gasiti pe Internet si ati citit poemele mele si ca puteti sa emiteti judecati de valoare.
Am şi eu o nevinovată întrebare nocturnă pentru un comentator de mai sus. Ce a scris Adrian Păunescu ,,ceea ce nimeni nu are curajul sa admita, intr-o perioda in care un cuvint gresit se platea cu viata”??!
În rest, Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească.
tu esti un nimeni muritor, el bate deja la usa nemuririi, scrie ce vrei, crede ce poti, asra e destinul tau jalnic!
PS: gresesc eu sau ultima parte al articolului seamana cu un depliant car il promoveaza pe Dracula ca sigura atractie a Romaniei …??? IMplicit ma intreb daca jurnalul plateste autorul articolului sau invers
Inainte de a vorbi despre „cel mai mare poet” cred ca ar trebui controlata utilizarea ghilimelelor.
Comparatia cu Eminescu, Stanescu Blaga si Arghezi- nu are sens- uitam ca sint epoci diferite? Fiecare a scris in stilul ssi timpul sau si despre propria viata
Adrian Paunescu a scris ceea ce nimeni nu are curajul sa admita, intr-o perioda in care un cuvint gresit se platea cu viata.