Cazul Dan Badea

Share

Dan Badea (foto 2) este studentul la Facultatea de Matematica din Bucuresti care, inainte de caderea lui Ceausescu, ii scria acestuia o scrisoare, in care il critica extrem de dur. Cazul a facut destula rumoare. Omul a avut mari probleme extrem de mari.

Nu pot sa dau exact datele acestui scandal quasipublic in Romania, pentru ca Dan e plecat din tara si nu pot sa ii cer amanunte. Pe de alta parte, nici nu pot sa astept pana se intoarce, pentru ca vreau sa scriu acum.

Cazul Dan Badea nu este, in logica celor pe care le scriu acum, acesta. In 15 noiembrie 1990, l-am cunoscut pe Dan in Piata Revolutiei, in spatele tribunei manifestatiei Aliantei Civice, in timpul acestei manifestatii. Eu scriam la „Noduri si Semne” si „Impartial”, in Galati, el la „Expres”-ul lui Cornel Nistorescu.

L-am revazut 10 ani mai tarziu, in toamna anului 2000, cand lucram la BBC. El era la „Evenimentul zilei”, condus pe atunci de acelasi Nistorescu. Am discutat 30 de minute si cateva secunde in plus sau in minus.

In toamna anului 2004, Dan Badea a devenit colegul meu la Revista „Bilant” si atunci m-am imprietenit cu el. Un tip exceptional, cu care m-am certat de cateva ori, pentru ca, in viziunea mea, era prea patimas si, prin urmare, subiectiv in ceea ce scria.

Dar scria extrem de bine si era foarte bine documentat. Si inca ceva: era anti-Basescu. Eu deja eram atunci pro-Basescu, iar aceasta inca din momentul in care l-am vazut cum actioneaza ca primar al Capitalei. Discutiile dintre noi erau interminabile.

Momentul in care Dan a devenit pro-Basescu a fost cel in care a vazut ce fel, cine anume si cum il ataca pe acesta. Pentru ca una dintre marile calitati ale lui Badea este ca are simtul dreptatii.

Nu voi insista mult pe aceasta. Ideea este ca, asa cum se poate vedea aici, baiatul lui Dan, Cosmin (foto 1) a reusit sa fie student la una dintre cele mai prestigioase universitati din lume.

Viata baiatului e decisa acum: va ramane in Marea Britanie si va face parte din establishmentul lumii occidentale. Unde, vom vedea. Ii doresc mult succes. Sa ai o viata lunga, fericita si sa te duci in sus, in ierarhia sociala, ca racheta, Cosmin!

Important pentru mine insa este altceva. Exista o pleiada intreaga de oameni care, cu o povara de 1.000 de lire sterline lunar de trimis copilului, aflat la scoli inalte in Londra, s-ar fi prostituat de nu ar mai fi stiut de ei.

Exista sute de insi in presa azi care, daca ar fi in situatia lui Dan, s-ar simti dezlegati de orice si ar fi gata sa faptuiasca in mass-media cele mai mari porcarii. Multi dintre cei pe care ii vedem astazi pe sticla prostituandu-se folosesc astfel de argumente, atunci cand ii strangi cu usa.

Tu ma judeci pe mine? Tu ai familie de intretinut? Ai copii? Stii ce inseamna sa-l faci pe un copil om? Stii cat costa? Aspirator de bani! Gaura neagra…

… si asa mai departe. Avem acum cazul unui om care nu numai ca refuza un astfel de mod de a se prostitua, dar prefera, in locul acestuia, sa continue sa iasa la bataie contra acelorasi ipochimeni pe care si eu ii critic de ani de zile.

Avand in spinare de purtat povara faptului ca luna de luna va trebui sa-si faca bugetul familiei pornind de la un minus de 1.000 £. Din punctul meu de vedere, cazul Dan Badea este exemplar, iar protagonistul merita respectul oamenilor onesti.

Share