Zilele sunt mai scurte în sezonul rece, iar condițiile meteorologice îi determină pe mulți români să rămână acasă. Dar asta nu înseamnă că se vor plictisi. Nicidecum!
Există numeroase activități care pot fi încercate iarna, cum ar fi efectuarea unei drumeții, prepararea unui cozonac, practicarea unui sport de iarnă sau vizitarea târgurilor festive. Cu toate acestea, foarte multe persoane preferă să se distreze practicând jocuri video. Mai jos vei găsi 5 jocuri care sunt pretabile pentru această perioadă a anului.
Mario & Sonic at the Sochi 2014 Winter Olympics (2013)
Jocul produs de Nintendo pentru consola Wii U cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Sochi 2014 a fost cea de-a patra ediție a jocului și rămâne în continuare una dintre cele mai apreciate. Sonic, Mario, Eggman și Peach se întrec în diverse sporturi de iarnă, de curling și până la alergatul pe pârtie. Deși are la bază sporturile oficiale ale competiției care s-a desfășurat în Rusia la Soci în urmă cu 8 ani, jocul este unul de divertisment și nu își pune în nici un moment problema de a miza pe realism. Mario & Sonic at the Sochi 2014 Winter Olympics este recomandat pentru utilizatorii care vor să se distreze pe pârtie, să facă scheme de snowboarding sau să joace hochei, ori să încerce un sport fictiv, cum ar fi Snowball Scrimmage, acolo unde jucătorii trebuie să mitralieze un bulgăre uriaș pentru a-l băga în poarta adversă.
Alto’s Adventure (2015)
Ce poate fi mai plăcut iarnă decât să practici un joc de snowboarding? Alto’s Adventure este un joc 2D de tip endless-runner, în care personajul principal, Alto, coboară pe o pârtie și trebuie să colecteze galbeni, să salveze lamele care au scăpat din vârful muntelui și să evite diverse obstacole. Există anumite obiective speciale în fiecare cursă, iar soluționarea acestora poate facilita anumite upgrade-uri sau poate debloca alte personaje care pot fi folosite în joc. În teorie, jocul nu are sfârșit, întrucât harta este generată progresiv, însă utilizatorii vor putea să concureze de fiecare dată în tentativa de a-și îmbunătăți cel mai bun scor. Peisajul este superb și se schimbă gradual, la fel ca și vremea, așa că jucătorul va avea parte de experiențe diferite de fiecare dată când intră în joc. Alto’s Adventure este disponibil pe Nintendo Switch, PlayStation 4, Xbox One, Android, iOS, Microsoft Windows, Android TV, tvOS și Fire OS.

A Good Snowman Is Hard To Build (2017)
Acest joc ne transmite faptul că până și monstruleții au nevoie de prieteni. Cum? În acest joc de tip puzzle, utilizatorul trebuie să ghideze un monstruleț simpatic să construiască oameni de zăpadă într-un labirint uriaș. Atât spațiul pe care îl are la dispoziție, cât și zăpada sunt limitate în fiecare nivel, iar diferitele obiecte și obstacole fac fiecare rundă să fie diferită; din acest motiv, fiecare labirint reprezintă o nouă provocare. Gameplay-ul este simplu și intuitiv, iar nota artistică pe care o oferă grafica îi face pe jucători să rămână conectați la acțiune ore în șir. A Good Snowman Is Hard To Build a fost produs de către Alan Hazelden și Benjamin Davis și este disponibil pe Nintendo Switch, Android, Microsoft Windows, iOS, Linux, macOS și Mac OS.
Steep: Road To The Olympics (2017)
Steep este unul dintre cele mai apreciate jocuri cu sporturi de iarnă de tip open-world. Jocul a fost lansat în anul 2016 pentru PlayStation 4, Windows PC și Xbox One, însă în următorul an a fost adăugat DLC-ul Road To The Olympics, în care jucătorii pot diverse discipline de schi, snowboarding, parapantă și inclusiv Wingsuit – sportul în care oamenii zboară folosind un costum special. Specialiștii de la MetaCritic consideră că Steep are cea mai realistică zăpadă dintre toate jocurile video de acest gen. Cei de la Ubisoft nu au mai lansat versiuni mai noi ale jocului, deși acesta rămâne încă popular. Unul dintre minusurile pe care le are Steep este că utilizatorul trebuie să fie online pentru a-l putea practica.
