PE cere admiterea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen

Share

Parlamentul European îndeamnă statele membre să permită României și Bulgariei să adere fără întârziere la Spațiul Schengen.

Într-o rezoluție, eurodeputații afirmă că, până la sfârșitul anului acesta, Consiliul European ar trebui să ia toate măsurile necesare, pentru a adopta decizia asupra admiterii României și Bulgariei în Spațiul Schengen de liberă circulație.

Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor, la toate frontierele interne, pentru ambele state membre, în prima parte a anului 2023.

Rezoluția a fost adoptată cu 547 voturi pentru, 49 împotrivă și 43 abțineri.

Constatând că Spațiul Schengen este „una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene”, eurodeputații critică faptul că statele membre nu au luat încă o decizie privind admiterea Bulgariei și României, deși cele două țări îndeplinesc de mult timp condițiile necesare.

Menținerea controalelor la frontierele interne este discriminatorie și are un impact negativ asupra vieții lucrătorilor mobili și a cetățenilor, potrivit eurodeputaților.

Obstrucționarea importurilor, a exporturilor și a liberei circulații a mărfurilor din porturi dăunează de asemenea pieței unice a UE.

Share