Vasile Dîncu crede că USR i-a prostit pe Iohannis, Ciolacu şi Ciucă

Share

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu (PSD), a comis o nouă gafă, în contextul în care este așteptată demisia sa, în urma declarațiilor scandaloase, prin care a cerut negocieri cu Rusia.

El susține că discuțiile privind demisia/demiterea sa sunt o montură făcută de USR, la București.

„O să discut cu premierul. Mă uit la declarații pe care le-a făcut și președintele Macron, și alți reprezentanți ai NATO – despre calea diplomatică, care nu este niciodată o cale care să fie dată deoparte.

Este singura posibilitate diplomația, de a opri violențele și conflictul (…) Ceea ce am spus eu a fost că nu trebuie să lăsăm Ucraina singură, că ea are o singură șansă – aceea de a lupta, de a lupta până la capăt, dar că noi trebuie să facem cu toții presiuni diplomatice, pentru ca rușii să se retragă și să oprească acțiunea teroristă”, a declarat Dîncu, pentru TVR Info.

El a susținut că nimeni nu i-a cerut demisia și a dat vina pe USR.

„Nu înțeleg deloc de ce această montură s-a făcut la București și a fost pusă în această cheie, încât președintele, premierul au răspuns.

Sigur că vom avea discuții. Cu siguranță că o să discutăm lămuritor asupra acestei teme, dar cred că este o idee care mi se pare normală. Este o idee pe care o auzi în fiecare zi, dacă citești revista presei, ca să spun așa.

E o montură USR-istă și liderii noștri au răspuns la niște întrebări meșteșugit puse, ca să se poată răspunde mai ales așa”, a mai susținut Dîncu.

Întrebat dacă se așteaptă să i se ceară demisia, Dîncu a închis telefonul. Premierul Nicolae Ciucă a avut un mesaj tăios, la adresa ministrului Apărării, Vasile Dîncu, în urma declarațiilor acestuia, privind necesitatea unor negocieri între Ucraina și Moscova.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.