Kremlinul vrea iarnă grea în Europa, proteste şi revolte

Share

Kremlinul urmăreşte să dea peste cap Europa, pentru a nu pierde războiul cu Ucraina. Metoda este simplă.

Dacă nu poţi să fii mai puternic decât adversarul tău, încearcă diferite metode insidioase, alambicate, indireccte, ori făţişe, brutale, chiar violente ca să-l slăbeşti.

Iernile reci au ajutat Moscova să-i învingă pe Napoleon şi pe Hitler, iar preşedintele rus Vladimir Putin mizează acum că preţurile în creştere spectaculoasă la energie şi posibilele lipsuri în iarna aceasta vor convinge Europa să forţeze Ucraina să încheie un armistiţiu, în condiţiile impuse de Rusia, scrie miercuri Reuters într-o analiză.

În acest timp, propaganda rusă pregăteşte o posibilă imagine negativă a românilor despre ce va fi la iarnă.

Una dintre temele predilecte de dezbatere în taln-show-uri este desspre preţurile la Energie. Ele sunt mari, dar nu atât de mari. Despre sărăcie. Ea există, dar nu e un dezastru, cum e prezentat. Despre indolenţa autorităţilor. Da, aceasta există, dar există şi oameeni responsabili.

Fezandarea Europei, din cauza frigului şi sărăciei, este – spun două surse ruseşti familiarizate cu modul de gândire al Kremlinului – singura cale către pace, pe care o vede Moscova, având în vedere că autorităţile de la Kiev spun că nu vor negocia până când Rusia nu va părăsi întreaga Ucraina.

„Avem timp, putem aştepta”, a declarat o sursă apropiată autorităţilor ruse, care a refuzat să fie identificată pentru că nu este autorizată să vorbească cu mass-media. „Va fi o iarnă grea pentru europeni.

Am putea vedea proteste, revolte. Unii lideri europeni s-ar putea gândi de două ori înainte să continue să sprijine Ucraina şi să creadă că a sosit momentul unei înţelegeri”, a adăugat sursa citată, potrivit Agerpres.

Despre proteste şi revolte, putem să ne amintim unele lucruri. În ianuarie 2012, când aburii Revelionului nici nu se consumaseră bine, într-o duminică, în toate cele 42 capitale de judeţ, au fost, la orele serii, proteste contra Guvernului.

Unele dintre acestea, pe care la vremea respectivă le-am numit „proteste pneumatice”, au avut loc în faţa clădirilor goale ale unor prefecturi, la normă, pentru a ponta ca număr.

La Slobozia de exemplu ofiţerul de serviciu a ieşit, în piaţa din faţa Prefecturii, unde scanda „jos Guvernul!” o amestecătură dubioasă de membri PSD local, boschetari, drogaţi şi interlopi, ca să le spună „manifestanţilor” că protestul lor este futil, pentru că în Prefectură nu e nici ţipenie de om.

Share