~Freedom is indivisible. As soon as one starts to restrict it, one enters upon a decline on which it is difficult to stop. If one assigns to the government the task of making truth prevail in the advertising of perfumes and tooth paste, one cannot contest it the right to look after truth in the more important matters of religion, philosophy, and social ideology.~
Mises, Human Action
Gânditorul liberal Ludwig von Mises crede așadar că libertatea este absolută și indivizibilă. De îndată de începi restrângerea ei într-un domeniu continuă legitimitatea statului să facă asta şi în alte domenii.
Dacă ţi se pare legitim 
să restrângi libertatea în publicitate o să ţi se pară legitim să o restrângi şi în religie, filosofie şi ideologie. Protejând trupul de influențe mincinoase, vei dori să protejezi şi minţile de idei dăunătoare, mintea fiind mai importantă decât corpul.
Protejezi adevărul pe piața spray-urilor, este normal să-l protejezi pe piața ideologiilor sau să reglementezi internetul. Un argument împotriva poziției misesiene ar fi că aceasta generalizează pripit.
Pentru că într-adevăr pot avea avea reglementări pe piața publicității și lucrurile să nu degenereze și să nu avem o spirală a intervenționismului. Adică să rămână nereglementate în religie, filosofie etc și statul să nu o ia razna. Spirala intervenționismului descrisă de acest raționament prin analogie nu ar fi corectă.
Este tocmai situația economiei mixte sau social-democrației contemporane (curentul care a învins și ideologia care a devenit dominantă) care se dovedește a fi stabilă și lucrurile nu merg în direcția totalitarismului.
Am putea vorbi astfel de un alarmism austriac. Uite că de fapt avem mii de reglementări și totuși nu trăim în totalitarism. Deci nu ar funcționa relația cauzală descrisă de austrieci sau road to serfdom.
Argumentul lui Mises generalizează pripit. Economia mixtă, pare legitim ca statul să intervină foarte mult, dar asta nu înseamnă că, de exemplu, statul își omoară cetățenii. Intervenția nu ajunge până acolo. Statul rămâne un parazit, însă unul delicat.
Un prim răspuns ar fi că acest contraargument pierde miza formulării misesiene, care este una juridică-normativă, nu descriptivă și predictivă. Este adevărat că dacă oamenilor li se pare ok ca statul să stabilească adevărul în materie de publicitate să o facă și în materie de credință și știință.
Însă aici nu avem atât o predicție, cât o inferență juridică de tipul dacă este legitim să pui interdicții pe piața trupului va fi legitim să pui și pe piața sufletului și a spiritului. Însă argumentul vorbește mai degrabă despre dreptate și legitimitate, nu despre ce se va întâmpla în viitor.
Așadar, argumentul nu este unul cauzal, descriptiv, ci unul etico-politic. Este greșit să se spună păi uite că nu ajungem la totalitarism, ci doar la economia mixtă și social-democrație. Evident că ceva este adevărat în această critică, în sensul că austriecii vorbesc de road to serfdom, chiar dacă nu în acest pasaj punctual.
Este adevărat că Mises lasă să se înțeleagă că aceste reglementări sfârșesc în totalitarism, că intervenționismul sfârșește în totalitarism. Deoarece devine natural ca statul să intervină în tot felul de domenii. Și nu există o matrice culturală favorabilă libertății, care să se opună cu tărie unui intervenționism care emerge treptat.
Lucrurile pot scăpa de sub control. Vorbim de transformări culturale, de situații în care limitări ale libertăţii apar ca foarte ok, în alt context cultural apar ca ceva ieşit din comun. Iar dacă argumentul ar avea într-adevăr și o miză descriptivă, se poate spune doar atât: să nu ne grăbim, deorece nu știm ceasul.