Cancelarul german Olaf Scholz spune că sancțiunile economice impuse Rusiei, ca urmare a invadării Ucrainei, nu vor fi ridicate, până nu va exista un acord de pace între cele două țări.
Șeful guvernului de la Berlin a precizat că Ucraina are ultima decizie, în ceea ce privește ce fel de pace va fi semnată, conform Reuters, via Digi24.
Într-un interviu pentru postul public de televiziune, ZDF, Scholz a spus că Putin a greşit dacă planul său a fost să anexeze teritorii ucrainene, să facă pace și apoi să vadă ridicate sancţiunile occidentale.
„Putin nu a crezut că Ucraina va rezista aşa cum a făcut-o. Nu s-a gândit că noi vom sprijini Ucraina să reziste atât de mult timp. Nu vom retrage sancţiunile dacă Putin nu ajunge la un acord cu Ucraina, iar un acord nu înseamnă o pace dictată”, a subliniat şeful executivului german.
Scholz a adăugat și că Germania nu va accepta anexarea Crimeei – „Aceea a fost o încălcare a legii internaționale”.
