Oligarhul rus Igor Zuzin a distrus Combinatul de Oţeluri Speciale COS Târgovişte, prin compania Mechel.
De zece ani, toată cantitatea de oțel beton necesară pentru lucrările feroviare din România provine din import, scrie jurnalistul Adrian Bărbulescu, pe Club Feroviar.
Compania rusească Mechel, deținută de oligarhul Igor Ziuzin, a pus pe butuci Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște și alte combinate adiacente, singurele care produceau acest material de construcții vital pentru lucrările de infrastructură și nu numai. Acum, combinatul a fost preluat de italienii de la Beltrame.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o întâlnire cu reprezentanții grupului Beltrame, după finalizarea de către aceștia a achiziției Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște, a anunțat Palatul Victoria.
„Compania a prezentat planurile de investiții majore în retehnologizare, pentru producerea de oțeluri speciale în condiții de protejare a mediului.
Investițiile de peste 250 milioane de euro pe care Grupul Beltrame le va face la Târgoviște vor transforma vechiul combinat în cea mai modernă fabrică de producere a oțelurilor speciale, cu emisii de carbon la unul dintre cele mai scăzute niveluri din Europa.
Producția va începe în următoarele luni. Reprezentanții Grupului au anunțat că au în plan dezvoltarea, la Târgoviște, a unui nou combinat, pentru producerea oțel-betonului și a sârmei laminate.
Aceste investiții vor genera încă din prima etapă 200 de noi locuri de muncă, până la finalizarea planurilor de dezvoltare, fiind create în total peste 1.000 de locuri de muncă”, a precizat Guvernul.
Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște a avut o istorie tristă în ultimii 20 de ani. El a fost privatizat în 2002, în timpul guvernării lui Adrian Năstase, cu firma Conares Trading, înregistrată în Elveția, pentru numai 35 de milioane de dolari.
Aceasta era suma totală, care includea și investițiile asumate (care nu s-au mai realizat), căci tranzacția propriu-zisă a fost de numai 2.027.335,62 de dolari pentru 76,7% din acțiuni.
Conares Trading era un off-shore înfiinţat, cu doar câteva luni înainte de privatizare, în cantonul Zug din Elveția, de rusul Vladimir Iorici, apropiat al oligarhului Igor Ziuzin, patronul grupului Mechel.
Rușii, care au mai cumpărat în România și alte combinate din industria metalurgică, cum ar fi Industria Sârmei Câmpia Turzii sau Laminorul Brăila, nu au făcut decât să dea oameni afară și să închidă capacități de producție.
