home POLITICA Mişcarea Rezist. De ce nu ies în masă protestatarii civici ca în februarie 2017

Mişcarea Rezist. De ce nu ies în masă protestatarii civici ca în februarie 2017

Share

Mişcarea Rezist este subminată de un fenomen psihologic tipic curentelor civice de masă neorganizate în profunzimea societăţii.

Protestele nu dizlocă sistemul? Ce putem face în continuare?

Aceste fenomene psihologice colective (care ţin de psihologia maselor) se manifestă în toate societăţile, oricât de dezvoltate sunt ele, dar se observă şi pot face obiectul unui studiu de caz în cele mai puţin dezvoltate, ca a noastră.

Pentru că aici ele sunt mai vizibile, fiind exacerbate. Dar mai întâi o definiţie:

Defetism

1. opinia, părerea, atitudinea celui ce nu are încredere în reușita unei acțiuni; lipsă de încredere.

Studiu de caz pe alegătorul veşnic nemulţumit al Dreptei

Citatul de mai sus este definiţia a ceea ce se petrece, în opinia mea, la nivelul individului care nu vine constant la protestele organizate de ONG-urile din Mişcarea Rezist. El este pretenţios, sever, exclusivist, rafinat, intelectuaizat.

Sunt calităţi care în anumite momente joacă împotriva unei atitudinii pozitive. Lipsă de încredere – acesta este numele jocului. Individul tipic stă la o terasă, la jumătate de kilometru de Piaţa Victoriei, în loc să se ducă la protest, şi trimite unui prieten un SMS, cu cafeaua cu lapte în faţă:

Cred că preconizata demonstraţie e un fâs.

Prietenului îi trece prin cap să îl întrebe: “Păi şi de ce nu te duci?”. Apoi, se gândeşte că scepticul va replica, necruţător: “Pentru că eu cred că e un fâs”. De fapt, omul a spus deja de ce nu vrea să se ducă. El nu vrea să participe la un fâs. E exigent, vrea să fie printre învingători, nu să fie umilit, mai ales după spectacolul grotesc la care a asistat aseară.

De ce nu e un fâs

Cel ce primeşte SMS-ul răspunde:

Nu e un fâs deloc. Sunt mai mulţi, în realitate, decât aseară. Oameni vii, cu personalitate, merită respect.

Răspunsul:

Unde? Sunt pe lângă Piaţa Romană, nu se aude nimic.

Ce vă spuneam! Aici este problema. Manifestantul pretenţios, exigent al Dreptei vrea să audă iar madrigalul scandărilor civice din debutul lui februarie 2017 care l-au făcut să se simtă puternic, liber, învingător, parte a unui grup social coerent. De aceea acum nu se mai duce şi de aceea ies puţini. El crede în forţa de berbece a mulţimii, care schimbă lucrurile. Ironia circulară este că ies puţini… pentru că el nu se duce.

Iar el nu se duce pentru că e sceptic. Ar trebui să se ducă mereu, mereu, indiferent cât de puţini sunt în protest, dar aşa sunt puţini oameni: militanţii. Or, intelectualul e un sceptic de serviciu, care vede ce e rău în lume.

Şi nu se duce la potest pentru că i-a intrat în cap că nu se iese. Are simţul ridicolului. Cum să se ducă el la un fâs? E un fenomen psihologic circular, se numeşte cerc vicios de gândire. Te tot învârţi în el, până cazi jos şi te ia cu vertij. Atunci eşti învins de tine însuţi.

Mişcarea Rezist. Orice manifestant contează

În logica sistemului democratic, şi dacă în stradă este un singur om nemulţumit, vocea lui trebuie să fie ascultată. Şi dacă un singur manifestant din Mişcarea Rezist protestează mâine, punctul lui de vedere trebuie ascultat de orice guvern.

Un nebun ca Dide, care se gândeşte ca în timpul mitingului PSD să proiecteze #Rezist pe Palatul Victoria, este mai important decât 120.000 de victime aduse cu forţa, care flutură steguleţe tricolore fără să priceapă semnificaţia culorilor de pe ele.

Mizeria abjectă care a fost aseară? Cei aduşi cu arcanul la Piaţa Victoriei nu sunt manifestanţi, ci masă de manevră. Sunt nişte bieţi oameni asupra cărora a acţionat un cumul de forţe de presiune microsocială, persecuţii, metode insidioase, perverse de persuadare.

Dacă seara trecută au ieşit la Piaţa Victoriei 3.000 sau 4.000 de protestatari, într-un protest civic mic, după demonstraţia aparentă de forţă a PSD de aseară, atunci liderii PSDragnea trebuie să înţeleagă că au o mare problemă. La fel de mare ca în februarie 2017.

Societatea civilă organizată adhocratic, fără structură microsocială în profunzime

În februarie 2017, afirmam că societatea civilă din România este informă, lipsită de ONG-uri militante. Din acest motiv, se manifestă, atunci când este nevoie, catartic. Protestele civice de amploare au loc numai în anumite momente critice, când se petrec tragedii sau suntem în pragul unor colapsuri majore de diferite feluri.

Atunci, din revoltă, se iese în stradă în masă. Când suntem pe marginea prăpastiei. Între timp, lucrurile au mai evoluat puţin: au apărut ONG-uri militante, care au umplut golul lăsat de cele din anii 90, ce au dispărut sau nu mai sunt active civic.

Mişcarea Rezist este astfel. Acum, se iese ritmic în stradă. Sunt constant de la câteva zeci la câteva mii de manifestanţi în Bucureşti şi în alte câteva oraşe din ţară, ca Timişoara, Cluj, Sibiu, Iaşi, Craiova, Constanţa, Braşov, Iaşi etc.. În majoritatea, în anii 90 nu se ieşea de frică. Asta cu protestul acu se petrece cam de câte ori se întâmplă ceva. Care este însă explicaţia numărului mic de manifestanţi?

Grad redus de inserţie socială

SUA are o societate civilă matură şi dezvoltată, cu grad de inserţie socială mare. În Statele Unite, sunt înregistrate 1,5 milioane de ONG, care acţionează în cele mai felurite domenii.

Copilul, la şcoală, când se pregăteşte de serbarea de Harvest Day, acţionează printr-o ONG, împreună cu ceilalţi copii. Relaţionează, cooperează, construieşte. Învaţă de mic să se asocieze, să lucreze în echipă, să fie responsabil social, să aibă reacţie.

Efectul e că, atunci când e nevoie, ONG îşi cheamă membrii şi simpatizanţii, care ies în stradă. E un reflex social inculcat prin educaţie, din copilărie. Civism educat cu perseverenţă. ONG acestea au mulţi membri, care ies toţi, în masă. Dacă Trump a jignit femeile, la o zi după ce a depus jurămâmântul, sute de mii de manifestanţi au invadat Potomacul. Asta înseamnă organizare. Oamenii aceia nu au ieşit aşa, printr-o minune.

Osatura dură, militantă a societăţii civile

La noi, succesul Pieţei Universităţii 1990 s-a bazat pe faptul că osatura dură, militantă a protestului era formată din membri ai unor ONG care au intrat în acţiune: GID (care a ocupat carosabilul pe 22 aprilie), Liga Studenţilor (care a deschis balconul), Asociaţia Studenţilor Arhitecţi, asociaţiile “16 – 21” şi “21 Decembrie”, care ulterior au fuzionat, AFDPR – care au aderat la protest şi au devenit coorganizatori.

La începutul anului 2017, ONG acestea nu mai existau sau nu mai acţionau civic ca forţă motrice directoare pentru alte proteste. S-au format alte organizaţii. Acum le numim Mişcarea Rezist. Acestea au început să strângă adepţi. Ei şi apropiaţii lor ies în continuare în stradă. Dar inserţia lor socială e scăzută, deci ies puţini. Restul?

Puţină psihologie socială

Restul adepţilor Dreptei sunt demobilizaţi. Au avut o perioadă de îmbujorare civică, dar, văzând că efectul protestelor nu e căderea sistemului corupt, s-au dezumflat. Unul dintre motoarele care alimentează această demobilizare este cel pe care l-am prezentat la începutul articolului.

Majoritatea demobilizaţilor bolborosesc azi prin propriul lor cerc de familie şi prieteni şi se uită la proteste strâmb, că-s mici. Aşteaptă ca ele să fie mari ca să vină atunci din nou. Şi acestea nu sunt mari tocmai pentru că ei nu vin.

Chiar ei, cei care nu vin sau vin, sunt cei ce fac mic sau mare un astfel de protest. Şi nu vin pentru că le-a intrat în cap că nu iese. Şi nu iese pentru că ei nu vin. Un joc psihologic circular.

Massa care stă la terasă, sceptică

Inteligenţa unei mase de oameni (chiar dacă este virtuală) e la nivelul inferior al mediei inteligenţei membrilor ei. Chiar dacă fiecare stă acasă, ori este la terasă, în chestiuni care ţin de formarea massei membrii acesteia se comportă tot ca o mulţime. Una virtuală.

Adică se mişcă încet, e foarte inerţioasă, nu prea pricepe care sunt lucrurile cu adevărat importante şi are idei fixe, care sună ca nişte slogane. Evident, dacă stai de vorbă cu individul, izolându-l de masă şi capacitându-l, îi schimbi alura şi devine activ. Apoi cade iar în defetism.

Aici intervine rolul ONG militant. În SUA, repet, sunt 1,5 milioane de ONG, în România 88.000. Cele din România trag bani şi trăiesc pe ei, cele din SUA fac acţiune civică. Discută microsocial, cu individul, capacitându-l constant, făcându-l să reacţioneze, explicându-i de ce trebuie să facă asta..

Defetismul

În fine, revin pe larg la atitudinea defetistă. Dar mai înainte vreau să subliniez ceva: trebuie să înţelegi şi să respecţi această atitudine. Omul care o are este de bună-credinţă, bine intenţionat. Dacă vrei să rezolvi problema, trebuie să asimilezi asta şi să afli căile prin care îl activezi pe acest om.

Pentru că fără el nu se poate şi în felul său are dreptate. El este cel care are dreptate. Revenind, când ai această atitudine, vezi lucrurile rele. Descoperi brusc că PNL (de exemplu) se află la 30 de ani distanţă de nevoile electoratului de dreapta, iar USR sunt nişte visători.

Rezolvarea? Am scris de mai multe ori despre principiul vaselor comunicante din politică. Dacă PNL, acum, cu sau fără Ludovic Orban, nu se trezeşte, spaţiul electoral pe care îl lasă liber va fi ocupat, aşa cum ocupă apa un spaţiu lăsat liber într-un sistem de vase comunicante.

Revin la dezamăgitul de serviciu, de exemplu de PNL. El rememorează cumulativ,,cu savoare, prezenţa în PNL a Alinuţei şi a altor tipi dubioşi, care de fapt sunt cu totul altceva decât ce are nevoie Dreapta. Apoi se sprijină, aburcându-se încă o treaptă în sus, spre culmile disperării sale, pe metehnele lui Ludovic Orban.

Stairway to Hell

Mai pune un picior, elegant, pe umărul Prinţesei Cartofilor. Sare cu duritate în ceafa lui Raeţchi, despre care îşi aduce aminte, masochist, că vine fix de la PRM. Din ceafa lui Ovidiu R., se aburcă pe clavicula lui Păun, care e libertarian, deci nu-i place nici el.

În culmea savorii propriei sale nefericiri metafizice, îl înjură în gând pe Fenechiu (Daniel), al cărui nume oricum are rezonanţe penale (Relu). În asemenea momente, societatea civilă scoate din ea tot ce e mai rău.

Tot pesimismul, tot defetismul din dotare. Iar apoi, ne mirăm că iese la urne PSDragnea? Să nu ne mirăm. PSDragnea alimentează şi impulsionează aceste chestiuni factuale special.

Care este soluţia? Una singură: ONG-urile să continue să lucreze microsocial, să mărească militantisnul civic, pe de o parte. Să învăţăm că democraţia liberală este un lung şir de alegeri ale răului cel mai mic, pe de altă parte.

Partidele politice trebuie să se reformeze sau vor pierde tot

Iar în ceea ce priveşte PNL, USR, mişcarea lui Cioloş etc., soluţia nu este să încerce să edifice nişte grupuri de sfinţi imaculaţi, fără prihană. Aceasta nu va fi posibil niciodată. Soluţia este ca Dreapta să intre în mecanica pe care am descris-o recent, în alt articol.

Scris poate puţin prea sentenţios.

Consensul naţional este cheia rezolvării ecuaţiei democraţiei în România

Citeşte şi
Cu puţin înainte de mitingul şi evenimentele violente din Piaţa Victoriei, Tudor Chirilă şi Vama
După trei zile de proteste, dintre care prima dominată de represiunea violentă a PSDragnea, se
Un ofiţer de jandarmi, comandant de etaşament la Jandarmeria Bucureşti, dezvăluie în exlusivitate pentru Comisarul
20 de ONG, între care Corupţia Ucide şi Vă vedem din Sibiu, solicită demisia Guvernului
Deputatul PSD Cătălin Mitralieră Rădulescu a declarat sâmbătă că violenţele de la protestul de vineri
Dumitru Iliescu, consilier de taină al preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, lansează tema conspirativistă a intervenţiei
Un nou protest, intitulat ”Nu plecăm până nu plecaţi!”, este anunţat pe Facebook, pentru sâmbătă, de
Presa internaţională consemnează şi comentează evenimentele care s-au petrecut în această seară în centrul Bucureştiului,
Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat că nu înţelege care sunt nemulţumirile protestatarilor din Piaţa
Gabriela Firea explică de ce nu a avizat faavorabil Primăria Capitalei mitingul de un milion
Share