Legea Presei e ultima dileala din mediul public. Legislatia europeana in materie stabileste ca un jurnalist este culpabil prin ceea ce scrie. Dar asta numai daca se constata temeinic si fara putinta de tagada ca ziaristul nu a fost de buna-credinta.
Articolele 263 – 274 din noul Cod Civil, ce reglementează activitatea de presă, nu pomenesc de buna-credinţă.
Jurnaliştii pot fi condamnaţi dacă publică informaţii greşite. Aceasta fără să se distingă între o informaţie preluată cu bună-credinţă dintr-o sursă oficială. Ori o informaţie falsă publicată cu rea-credinţă, arata Mediasind, intr-un protest trimis autoritatilor indrituite.
Legea Presei, Codul Civil şi faptele neadevarate
Proiectul pomeneste doar de „fapte neadevărate”, ceea ce înseamnă că jurnaliştii vor fi obligaţi să demonstreze adevărul absolut. Aceasta este o prevedere abuzivă, care intră în conflict cu jurisprudenţa CEDO.
Pe de alta parte, autorul acestui proiect absurd dovedeste ca nu are nici cea mai mica idee despre ce inseamna meseria de jurnalist. Prin urmare, nu are nici cel mai elementar respect pentru aceasta.
Putina teorie a presei acum. Rolul si scopul jurnalistului nu sunt nicaieri in lume sa descopere adevarul absolut. Nici sa stabileasca juridic vinovatii, apoi sa scrie. Asa ceva nici nu e posibil omeneste.
Legea Presei şi incercarile cotite mai vechi de legiferare
A-i cere asta unui jurnalist e echivalent cu a-l face sa se opreasca din scris. Sau a-l determina sa devina o sluga a puterii abuzive, ce stabileste care e adevarul.
Incercarea legiuitorului este aici una mai veche, care si-a gasit adepti si printre confratii nostri. Transformarea jurnalistilor si organelor mass-media in roboti de scris stiri albe, ce nu dezvaluie nimic, in afara de ceea ce se intampla oficial in actualitate.
Pana la urma, si aceasta este tot o forma de cenzura a presei.
(va urma)