nota: Aceasta este o postare din categoria pe care aş numi-o, ironic-dubitativ, „Îţi mai aduci aminte, doamnă / Cum (ni se părea nouă odată că) eram tineri…”
Ne cunoaştem de vreo 21 de ani, Sorin. La vremea respectivă, pe când eram subordonatul tău, ca reporter special la Evenimentul zilei, ai contribuit decisiv, sub pilotarea lui Jack (Ion Cristoiu) şi cu minunata fraternitate a lui Horia (Tabacu), pe care o să-l respect întotdeauna, la formarea mea ca jurnalist de investigaţii.
Ne-am certat, ne-am împăcat. Ne-am reîntâlnit. Mi-ai respins de trei ori, sub diferite motivaţii, prezenţa în două redacţii pe care le-ai condus. Ultima dată chiar te-am înţeles şi respectat: ai un simţ aparte al onoarei – nu voiai să-ţi trădezi prietenul, luându-i omul din redacţia sa.
Oricum, la câte am văzut în toţi aceşti ani, am trecut peste tot şi am lăsat în urmă, astfel încât, când m-ai primit în biroul tău de la Ziua ca să te intervievez şi m-ai prezentat unui prieten politician ca fiind… prietenul tău de la publicaţia X, cu puţină surpriză, am acceptat, intelectual, informaţia ca atare.
Am învăţat meserie de la tine şi voi spune întotdeauna aceasta cu mândrie, spre consternarea unora, care nu au lucrat atunci cu tine şi nu ştiu ce ştiu eu. Poate că mimai, asta nu e treaba mea. Am învăţat de la tine, spre exemplu, că informaţia se verifică din trei surse independente şi chiar şi atunci există posibilitatea să te păcăleşti.
Cum te-ai păcălit tu (sau cel puţin aşa mai credeam pe undeva, ori speram) când ai scris că Mircea Băsescu e vinovat de contrabandă cu armament cu un stat end-user aflat pe lista neagră a entităţilor ce au verboten.
Încă mai cred că o combinaţie de orbire prin ură, între tine şi fostul tău prieten Traian (Băsescu), şi proastă informare, pe de altă parte, în ceea ce priveşte independenţa unor procurori şi judecători, te-au mânat să afirmi fără acoperire că Traian Băsescu se face vinovat de intervenţie în Justiţie.
Încă mai am naivitatea să-mi imaginez că, indiferent de colaborarea sa cu Securitatea comunistă, un om își va fi putut reveni, mai ales dacă a fost demascat (cum ai păţit tu la România liberă) şi nu mai are ce pierde decât lanţurile.
Revenind la tâmpenia asta cu intervenţia lui Băsescu în Justiţie…
Nici până azi nu a apărut măcar o probă (jurnalistic vorbind) privind această intervenţie. Ştii ce înseamnă aceasta (de ce anume este nevoie ca să afirmi aşa ceva, jurnalistic vorbind – un înscris, o înregistrare, barem o declaraţie a unui interlocutor, cunoscut public sau protejat prin anonimizarea indentităţii sale): sunteţi, tu şi cu ceilalţi care afirmaţi în continuare acest fapt, în ofsaid. Rău de tot. Să trecem şi peste aceasta.
Pentru mine însă marea surpriză este ceea ce se petrece începând de ieri. Te cercetează ANI pentru că nu ai trecut în declaraţia de avere depozitele din România şi din Elveţia ale copiilor tăi minori. Probabil că şi le-au deschis singuri, mergând până acolo pe jos.
ANI susţine că, în timpul mandatului tău de parlamentar, ai fi fost şi administrator la o firmă. Conflict de interese. Probabil că ai personalitate dublă şi fiecare eu al tău în parte nu ştie de existenţa celuilalt. Eşti jurist. Îmi dădeai lecţii pe vremuri. Mi-l lăudai pe Sergiu (Toader), partenerul meu de reportaj special, pentru că umblă cu Codul Penal în geantă. La ce ţi-a folosit? Îmi este greu să înţeleg.
Probabil că ai fi bun de studiu de caz într-o zi, pe propria-ţi biografie, într-o carte scrisă de unul ca mine: care a învăţat meserie de la tine, dar nu şi altceva. Nu pricep însă un singur lucru. Nu este vorba despre nimic spectaculos, ci despre un fleac. Un lucru de amănunt, minor, insignifiant. Ceva care ţine de natura umană.
Mai ţii minte, dragă Sorin, că în prima vară a Evenimentului zilei stăteam toţi într-un zăduf teribil, într-o singură „hală de producţie”, fără aer condiţionat, cu câte un telefon pe centrala Casei Presei pe fiecare birou, care birou era o secţie a ziarului şi pe care se mai afla şi maşina de scris a secţiei (dacă se afla unul acolo)?
Fumam acolo, urlam acolo, vorbeam la telefon acolo, râdeam tot acolo. Noi. Tu aveai biroul tău, împreună cu Nicoleta Roşoga şi Daniel Tomescu (să-l ierte Dumnezeu). Spre disperarea femeii de serviciu, ai făcut un gest formidabil, care a adăugat detentă comportamentului nostru intraredacţional foarte liber, de tip occidental şi activităţii noastre jurnalistice: ai scos din ţâţâni cele două uşi dintre hol şi hală, ca să circule aerul mai bine, în râsul nostru generalizat şi le-ai dus nimeni nu a aflat unde.
Cum se împacă această atitudine – duritatea extremă cu care loveai în cei ce nu respectau atunci regulile jurnalismului de investigaţie – cu sângerarea ta actuală incredibilă?
Cum se împacă într-un singur om umanitatea ta şi tendinţa ta de atunci de a ne proteja („Du-te acasă, nebunule, că stai de două zile aici, trebuie să te odihneşti, mai avem nevoie de tine!” – mai ţii minte?) cu acest comportament probabil abnormal, generat poate de o lăcomie iraţională?
Evident, nu aștept nici un răspuns. Evident, a fost un exercițiu retoric. Un pamflet, nimic mai mult. Sângerare plăcută în continuare.