home CORUPTIE, POLITICA Aluminiul pe tavă Kremlinului (Armaghedonul Oligarhilor 48)

Aluminiul pe tavă Kremlinului (Armaghedonul Oligarhilor 48)

Share

Aluminiul românesc a fost integrat pe verticala lanţului economic. În acelaşi timp, a fost dat plocon ruşilor. În acest capitol din Armaghedonul Oligarhilor, este prezentată evoluţia acţionariatelor ALRO şi celorlalte societăţi de profil.

În 2005, participaţia Marco Industries la capitalul social al combinatului ALRO Slatina a crescut de la 76,08% la 85,26%. Aceasta în detrimentul acţionarilor minoritari.

A fost o a doua etapă prin care Marco Industries şi-a întărit controlul asupra ALRO. Tot printr-o majorare de capital. Participaţia companiei Marco crescuse de la 74,2 la 76,08%.

Aluminiul din Slatina şi cel din Tulcea, fuzionare întârziată

AVAS a contestat majorarea de capital din iunie 2005, prin care grupul Marco Industries şi-a mărit participaţia la capitalul ALRO de la 76,08% la 85,26%, ceea ce a întârziat operaţiunea de fuzionare a ALRO Slatina cu Alum Tulcea, programată iniţial pentru 2005.

Ulterior, în vara anului 2006, ALRO a fuzionat prin absorbţie cu Alum Tulcea, integrând pe verticală producţia întregii industrii a aluminiului.

Astfel, Combinatul de Aluminiu ALRO controlează pachetele majoritare de acţiuni ale firmelor Alum şi Alprom, care împreună însumează o cifră de afaceri de aproape 800 de milioane de euro.

Aluminiul, drept la grupul Balli

Societatea Alum din Tulcea este unul dintre principalii furnizori de materie primă pentru ALRO Slatina şi a intrat în proprietatea grupului Balli din Marea Britanie în anul 1995.

Balli este un grup internaţional de companii, cu sediul la Londra şi reprezentanţe în peste 20 de ţări.

În România, grupul britanic a deţinut pachete majoritare de acţiuni la RoBank, participaţie vândută băncii ungare OTP în 2003, şi la Asigurarea Anglo-Română.

Consorţiul este acţionarul principal al producătorului de aluminiu ALRO şi Alprom, ambele din Slatina.

Acţionarii, Tulcea, aluminiul

Alprom fabrică table, benzi, folii, profile şi ţevi, toate din aluminiu. Compania Alum Tulcea a fost vândută de Grupul Balli din Londra în urma unei oferte lansate pe Bursa Electronică Rasdaq.

Principalii acţionari Alum Tulcea, la data achiziţionării companiei de către acest consorţiu internaţional: Balli Metal Bucureşti SA – 67,69% (4.417 milioane de acţiuni). SIF Banat-Crişana – 23,87 % (1,557 milioane de acţiuni). Diferenţa de 8,47% (0,551 milioane de acţiuni) aparţine mai multor acţionari.

urmează: Armaghedonul Oligarhilor 49. Gazexportul rusesc

Share