Zegrean: OUG pe Coduri nu poate fi dată. Legile sunt în dezbatere în Parlament

Share

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pe Codurile Penale ar înseamna un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament.

Aceasta pentru că, din moment ce Parlamentul a început dezbaterea pe un act normativ, acest for ar trebui să ia şi deciziile finale.

Augustin Zegrean evidenţiază a decizie CCR din care făcea parte Tudorel Toader

Augustin Zegrean invocă Decizia 1431/2010, cea care a stabilit că există un conflict juridic de natură constituţională, după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pe Legea Educaţiei.

„Acea decizie arată că un proiect de lege aflat în procedură parlamentară nu mai poate fi preluat de Guvern şi transformat în Ordonanţă de Urgenţă. Unica autoritate legislativă a ţării este totuşi Parlamentul.

Guvernul poate emite ordonanţe numai în situaţii extraordinare, când reglementarea nu poate fi amânată, este foarte urgentă. Nu poţi să spui că modifici un articol din Codul Penal, să zicem definiţia pe abuz în serviciu, pentru că e o problemă atât de urgentă încât să justifice adoptarea unei Ordonanţe”, a explicat Zegrean.

Zegrean: Nu se poate să modifici unele articole din CP şi altele nu

Mai mult, Augustin Zegrean spune că în Codul de Procedură Penală nu pot fi modificate unele articole, iar altele nu, pentru că instituţiile sunt legate între ele.

„Nu poţi să modifici unele articole, iar pe altele să nu le modifici, pentru că nu se mai poate aplica Codul în situaţia asta. Nu există nici un argument care să justifice Ordonanţă, este doar voinţa lor”.

Share